UPDATE: Şeful Poliţiei Constanţa a cerut trecerea în rezervă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorul şef poate contesta decizia
Inspectorul şef poate contesta decizia

Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa, comisar şef Aurelian Zaheu a fost chemat luni în Consiliul Inspectoratului General al Poliţiei Române ca urmare a unei evaluări făcute în vara anului trecut.

Surse neoficiale au precizat că deşi evaluarea nu s-a soldat cu descoperirea unor abateri grave, membrii consiliului au dispus totuţi o sancţiune drastică: eliberarea din funcţie şi retrogradarea pe un post mai mic. Decizia nu este definitivă până când nu va fi semnată de un secretar din stat din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Aurelian Zaheu poate contesta măsura dispusă de consiliu în termen de trei zile de la data la care va fi aprobată.

UPDATE: Comisarul şef Aurelian Zaheu a cerut trecerea sa în rezervă. În aceste condiţii cercetarea disciplinară îndreptată împotriva sa va fi întreruptă şi nu se va mai da nici o sancţiune. Inspectorul şef a organizat astăzi de dimineaţă ultima radioconferinţă cu subalternii săi din teritoriu cărora le-a comunicat decizia sa. Până la numirea unui nou inspector şef, atribuţiile de comandă ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au fost preluate de primul adjunct, comisar şef Adrian Rapotan.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite