Stiri din Constanta

Constanta:Localnicii din Satu Nou, terorizaţi de viermii de pământ

15 noiembrie 2009, 21:21 |  Autor: Emilia Sava  | 

Constanta:Localnicii din Satu Nou, terorizaţi de viermii de pământ

Constanta:Localnicii din Satu Nou, terorizaţi de viermii de pământ

 

Târâtoarele au invadat gospodăriile, iar unui sătean i-a intrat un vierme în ureche.Pe timpul nopţii, nevertebratele pătrund prin orice orificiu al pereţilor şi mişună peste tot.

Când au încercat să îi stârpească, localnicii au constatat că viermii miros urât - un iz asemănător cu mucegaiul, semn că îi atrage umezeala.

Pe timpul ploii şi al nopţilor, târâtoarele se strecoară în locuinţele celor care şi-au ridicat casele în nordul localităţii constănţene Satu Nou din comuna Mircea Vodă.

Construcţiile au fost ridicate în urmă cu trei ani, pe loturile oferite de autorităţile locale la marginea localităţii. În zonă se află o livadă cu tot felul de soiuri, care însă a depăşit cu mult durata obişnuită de rod şi în ultimii ani nu a mai fost stropită împotriva dăunătorilor.

De acolo cred oamenii că ar putea veni viermii. O altă ipoteză este faptul că locuinţele au fost ridicate pe un teren unde a fost o parte din acea livadă, iar rădăcinile pomilor au rămas îngropate în pământ.

Teamă pentru copii

„Când ne trezim dimineaţa, e plin. Îi adunăm cu făraşul. Eu închid uşa la camera copiilor, dar găsim viemii prin pătură“, spune Victoriţa Enache, care are trei copii de 8, 12 şi 15 ani. Oamenii au observat că târâtoarele se înmulţesc cât ai clipi.

Nu există loc în care să nu pătrundă. Gospodinele reuşesc cu greu dimineaţa să strângă viermii cu mătura, pentru că paraziţii se deplasează foarte repede.

„Ne e frică când dormim să nu ne intre în urechi, iar când gătesc sunt atentă peste tot. Nu pot lăsa mâncarea pe aragaz sau pe dulap pentru că o găsesc plină de viermi“, mai spune femeia. Acum doi ani erau şi mai mulţi viermi.

„Erau negri şi s-a stropit cu ceva, dar nu au scăpat definitiv de ei. Aici a fost livadă şi au rămas rădăcinile, dar şi gunoaie, peste care s-au construit casele“, spune şi Ionel Enache.

Citiţi mai multe în de astăzi!
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole