Constanta: Aris şi Erdin Sarchizian sunt fraţii ceasornicari
0
Lumea îi confundă şi crede că stă de vorbă cu acelaşi om. Ei sunt obişnuiţi şi răspund afirmativ când sunt întrebaţi dacă sunt gemeni. Au învăţat meserie de la unchii lor , dar şi de la fraţii Calpaccian, de la Manuchi Kinegian care au fost meşteri renumiţi aici în Constanţa. Pentru asta le-au purtat respect toată viaţa.
De fapt, îi despart trei ani şi felul de a fi. Dacă Aris este „mai timid“ - cum îl caracterizează fratele mai mic, mezinul Erdin este volubil şi comunicativ. El este purtătorul de cuvânt al duo-ului Sarchizian.
Ceasornicăria de un metru pătrat
„Tic-tac, tic-tac“ este sunetul căruia cei mai cunoscuţi ceasornicari ai Constanţei îi ştiu ritmul ascuns. Neam de armeni, Aris şi Erdin Sarchizian lucrează de 20 de ani în cel mai mic magazin al Constanţei.
Ceasornicăria de numai un metru pătrat se află chiar în centrul oraşului, vizavi de magazinul Tomis, într-o nişă de pe holul unei farmacii. Un om mai corpolent nu ar intra acolo, dar lor le ajunge.
Tot ce le trebuie este monoclul, ustensilele fine şi măsuţa de lucru plină cu ceasuri defecte, scumpe sau ieftine, dar toate cu valoare sentimentală.
Timpul trece
Sarchizienii sunt vestiţi în toată Constanţa. „Am tineri care vin şi îmi spun: «Ştiţi, tatăl meu venea la dumneavostră şi mi-a zis să vin numai la dumneavostră!» E o satisfacţie când aud asta“, spune ceasornicarul.
Aris şi Erdin au învăţat meserie încă de pe când erau mici. „Ca orice copil, la început stricam, dar am fost ucenici la unchii mei care ne-au învăţat meserie. În primul rând s-a transmis în familie şi am învăţat în preajma lor“, povesteşte Erdin Sarchizian.
Oricine ar fi mândru să facă aceeaşi meserie din 1950. Ce i-a ţinut legat de asta? Un singur principiu: şi-au trăit pasiunea. Asta i-a ţinut aproape de ceasuri.
Au rămas doar cinci ceasornicari
„A prinde timpul între roţile zimţate ale unui mecanism poate părea o nebunie la fel de mare ca încercarea de a localiza iubirea între bătăile inimii“, sunt gândurile aşternute de Erdin Sarchizian pe hârtie.
„Toată ziua repar, repar... este o meserie migăloasă, trebuie să ai multă răbdare şi dragoste pentru meseria asta pentru că dacă nu te atrage, nu faci nimic. Dacă nu ai plăcere, te plictiseşti, arunci, te enervezi“, explică Sarchizian.
Îşi aminteşte cum arăta centrul oraşului în trecut: „Erau magazine spaţioase. Atelierul unde am lucrat era unde este Casa Modei acum. Erau nişte prăvălioare, o croitorie, o ceasornicărie, un atelier foto. Meseriaşii erau pe prima linie pentru că erau la mare căutare, dar acum sunt din ce în ce mai puţini şi cred că în curând nici nu or să mai fie“.
Deşi „controlează“ timpul, ceasornicarii nu-l pot schimba: „Ca orice lucru, totul are un sfârşit. Acum mai suntem cinci-şase ceasornicari, dar peste câţiva ani... câţi vor mai fi?“
A reparat şi ceasuri din aur sau cu diamante, dar nu i-a tremurat mâna. Tot ce îşi mai doreşte? Doar „Sănătate şi să fie într-un ceas bun“, spune el.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de astăzi
Se încarcă comentariile...
