Constanta: SMURD împlineşte un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: SMURD împlineşte un an
Constanta: SMURD împlineşte un an

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea (ISU) a avut sute de intervenţii cu paramedicii pentru salvarea de vieţi omeneşti. Echipajele speră să primească în dotare şi un elicopter.

 Echipajele SMURD participă zilnic la urgenţe la care de cele mai multe ori fiecare clipă înseamnă o şansă pentru salvarea unei vieţi omeneşti. Cei peste 100 de paramedici au intervenit la accidente rutiere, explozii, incendii, accidente de muncă sau casnice.

Şapte echipaje asigură executarea misiunilor de salvare și prim ajutor medical în întreg județul. Ei au în dotare cinci ambulanțe de prim ajutor, una de terapie intensivă şi resuscitare şi una de descarcerare. Toți au  urmat cursurile de paramedici la Centrul Regional de Formare din cadrul ISU Galați sau la ISU Târgu Mureş.

Bilanțul misiunilor

Echipajele SMURD au intervenit în primul an de activitate la aproape 4.000 de intervenții care au avut ca rezultat salvarea a peste 2.700 de oameni, dintre care 153 de copii. Autoritățile locale şi cele centrale caută acum soluții pentru achiziționarea unui elicopter care să deservească toate urgențele medicale.

 „În viitorul apropiat vom mai primi şi alte ambulanțe, iar activitatea medicală a acestui serviciu va atinge cele mai înalte standarde de calitate în acordarea asistenței medicale de urgență prespitalicească”, a declarat colonelul Traian Oprea, împuternicit la conducerea ISU Dobrogea.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite