S-a suspendat activitatea a peste 30 de agenți economici de pe litoral; bonul fiscal, o raritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor  controale la firmele cu activitate sezonieră de pe litoral, s-a constat că agenții economici nu eliberează bonuri fiscale. Activitatea a 36 de firme a fost suspendată de Garda Financiară Constanța.

„Deși în fiecare an s-a pus accent pe disciplinarea firmelor în ceea ce privește fiscalizarea tuturor veniturilor, în sensul eliberării bonului de marcat fiscal la fiecare cumpărătură efectuată, se constată că există încă operatori economici care ignoră această obligație“, a declarat Cristian Radu, comisarul șef al Gărzii Financiare. „Numai în săptămâna 19 – 25 iulie a fost suspendată activitatea a 36 de agenți economici care nu eliberează bonuri fiscale, iar valoarea amenzilor aplicate este de 1.113.800 lei“, adaugă acesta.

Totodată, alte două firme s-au ales cu sesizare penală. Este vorba despre SC Seraplus Comercial SRL Constanța, societate care nu funcționează la sediul social declarat și care a efectuat vânzari de produse energetice către o altă firmă în valoare totală de 18.328.041 lei. Având în vedere că nu se pot verifica înregistările în contabilitatea firmei, s-a prezumat un prejudiciu creat bugetului de stat de 5.390.600 lei.

De asemenea, din verificările efectuate de la o firmă din Constanța s-a constatat că aceasta și-a încărcat cheltuielile cu facturi de prestări servicii (transport) în valoare de 2.880.637 lei de la SC Edaol Universal SRL Constanta, societate care are deja întocmită sesizare penală în  luna noiembrie  2009 pentru nefuncționare la sediul social declarat.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite