Raluca Stoian - Regizoarea festivalului de film pentru liceeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Stoian este elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Traian Constanţa și este unul dintre cei mai activi liceeni, fiind cooptată în toate activităţile extraşcolare.

„Este o ocazie unică să ne formăm altfel personalitatea, să lucrăm în echipă, să descoperim lucruri noi“, îşi explică demersul tânăra.

1.000 de elevi la festival

Cu ajutorul  profesoarei Alina Dermengiu, a înfiinţat Biroul de proiecte şi activităţi educaţionale. Alături de colegi din liceu, Raluca se ocupă de realizarea Festivalului Filmmic.

„Este un festival pentru liceeni care are în fiecare an câte o tematică, în 2010 aceasta fiind „Implică-te! Nu fi indiferent!”. Spre deosebire de anii precedenţi, ediţia 2010 s-a bucurat de un interes deosebit din partea tinerilor din întreaga ţară. Festivalul nostru a căpătat notorietate, antrenând în competiţie peste 1.000 elevi şi 100 cadre didactice. Au fost 70 de echipe de elevi din 21 judeţe din ţară“, povesteşte Raluca. Dintre acestea, 11 au intrat în marea finală care s-a desfăşurat în luna mai la Constanţa.

A văzut scurtmetrajele

A fost printre primii care au văzut toate scurtmetrajele venite din ţară şi a dat pronosticuri. Şi nu a dat greş, deoarece peliculele pe care a mizat au primit premii. Totodată, eleva spune că acest festival oferă şansa de a transmite mesaje educaţionale prin elevi, către elevi, ceea ce este un câştig faţă de educaţia  rigidă de la clasă.

„A fost primul festival pentru liceeni care s-a difuzat online“, a declarat Raluca Stoian. „Mulţi nu cred că liceenii sunt capabili să lucreze în echipă şi să organizeze o acţiune de talie naţională. Noi am demonstrat că se poate“, adaugă adolescenta. Munca lor însă a fost răsplătită la final, când participanţii au felicitat organizatorii-liceeni.

În echipa producătorilor

După experienţa Filmmic, Raluca a intrat în echipa de voluntari a ediţiei a cincea a Festivalului Internaţionalal a Producătorilor de Film Independenţi - IPIFF. Timp de cinci zile, eleva s-a alăturat profesioniştilor, studenţilor şi cinefililor deopotrivă. „M-am bucurat de filme, un training internaţional de producţie, workshopuri şi evenimente speciale. Organizatorii festivalului - Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România şi Centrul Naţional al Cinematografiei au ţinut să aibă în echipa lor tinerii de la Filmmic pentru un schimb util de experienţă“, spune eleva.

Citeşte mai multe în !

image
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite