Radu Mazăre, toreador pentru Botezatu la Fashiotv Summer Festival din Mamaia. Botezatu: „E cel mai bun model!“ GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri seară, în deschiderea ediţiei din acest an a FashionTV Summer Festival, de la Mamaia, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost vedeta noii colecţii a designerului Cătălin Botezatu, El Toredo.

Aplaudat de mama sa, fratele Mihai, consilieri, mii de turişti, primarul Constanţei a apărut pe scenă într-un costum violet, cu capă, pozând ca un adevărat toreador. Încadrat de două domnişoare senzuale îmbrăcate în roşu, edilul a mânuit capa şi a defilat sigur pe el.

„Am fost onorat să am cel mai bun model şi cel mai bun primar din România în prezentare“, a afirmat designerul Cătălin Botezatu, după prezentarea unei colecţii cu fior latin.

Ar fi pozat şi în lenjerie intimă

Edilul a apărut pe scenă după o prezentare de colecţie de lenjerie intimă foarte provocatoare şi inedită. Întrebat dacă ar poza şi în această ipostază, Mazăre a zis că până la urmă ar fi făcut şi acest lucru. „Aş fi putut să apar, dar comentariile ar fi fost mult prea în toate felurile, nu asta era ceea ce doream“, a precizat Mazăre.

Click aici pentru galerie foto

image

A avut de ales - aviator sau toreador

Edilul a spus că a acceptat propunerea lui Cătălin Botezatu de a defila în cadrul noii sale colecţii deoarece consideră acest lucru „relaxant“.  „Nu-mi place să trăiesc încrâncenat, aşa cum se întâmplă în România“, a comentat edilul adăugând că prin gestul său face şi reclamă staţiunii Mamaia.

„Am avut de ales între două colecţii – de aviator şi toreador. I-am spus lui Botezatu că sunt sătul să mai apar îmbrăcat în costume de inspiraţie militară şi atunci am ales varianta toreadorilor. Şi mi-a plăcut mult, pentru că este o atitudine bărbătească demnă“, a comentat primarul, analizându-şi cipicii cu fundiţe din picioare.

A spus că a avut câteva probleme cu ciorapii, însă, mândru de costumul său, a rămas toată seara îmbrăcat în creaţia lui Botezatu. A plecat de la festival în jurul orei 23.30, urmând o baie de mulţime pe aleile staţiunii. S-a stat la coadă pentru a prinde o fotografie cu primarul îmbrăcat în toreador.

Radu Mazăre a apărut pe podimul mai multor prezentări de modă. A fost ofiţer nazist, James Bond şi a pozat într-un pictorial drept căpitanul Jack Sparrow, din filmul „Piraţii din Caraibe“.

FashionTV Summer Festival se încheie mâine seară.

Radu Mazăre, fotomodel pentru Botezatu, diseară, la Fashiontv Summer Festival din Mamaia GALERIE FOTO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite