Protestul profesorilor: ”Ziua Unirii este ziua trezirii” GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de membri ai Federației Sindicatului Liber din Învățământ au protestat astăzi în fața Prefecturii alături de câțiva pensionari. Protestatarii și-au prins în piept panglici tricolore și au încins hora unirii pe platoul din fața instituției.

”Ziua Unirii este ziua trezirii”, a fost sloganul pe care cadrele didactice l-au ”lansat” pentru prima dată în fața Prefecturii Constanța. Liderul de sindicat Ioana Purcărea a cerut drepturi pentru profesori, prinse în contractul colectiv de muncă însă neacordate nici până acum, și condiții e trai decente pentru toți românii.

Click pe imagini pentru a vedea ce au făcut protestanții!

image
image
image

Protestul a durat aproximativ două ore timp în care manifestanții s-au prins în hora unirii dar au scandat și lozinci împotriva Guvernului și a președintelui, cerându-i să plece din fruntea țării.

În urmă cu o oră 20 de protestanți au plecat pe bulevardul Tomis cu pancarde în mână, scandând lozinci împotriva președintelui. Manifestanții s-au oprit în fața Capelei Militare unde au recitat Tatăl Nostru și și-au continuat drumul pe principalele artere ale orașului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite