Constanta: Profesorii declanşează lunea viitoare greva generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Profesorii declanşează lunea viitoare greva generală
Constanta: Profesorii declanşează lunea viitoare greva generală

Până atunci, sindicaliştii vor continua să protesteze prin alte forme cum ar fi refuzul de a trece notele elevilor în catalog şi mitinguri la sediile PSD şi PDL. Pe 5 octombrie începe greva generală care va continua în funcţie de rezultatul acţiunii.

Liderii de sindicat din Constanţa se întrunesc mâine în cadrul unei conferinţe judeţene pentru a se consulta în privinţa formelor de protest care se vor derula în perioada următoare.

 „Pe 30 septembrie, între orele 11.00 şi 13.00 la nivel naţional şi judeţean se vor picheta sediile PDL şi PSD. La acţiune vor veni doar cei care nu au cursuri în acel interval de timp“, a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa (SLSIP), Ioana Purcărea.

Între timp, cadrele didactice care sunt nemulţumite de legea unică a salarizării vor continua să nu treacă notele elevilor în cataloage, iar pe 5 octombrie va fi declanşată greva generală.

 „Nu putem spune că se închid şcolile pentru că vor fi copii care vor veni la şcoală şi profesori-spărgători de grevă. Protestul este pentru o zi urmând să vedem care vor fi acţiunile următoare“, a mai spus Purcărea.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite