Primăria Techirghiol joacă la Loto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Techirghiol va afla duminică dacă au fost alese numerele norocoase
Primarul din Techirghiol va afla duminică dacă au fost alese numerele norocoase

Biletele vor fi cumpărate săptămânal, din „cheta“ consilierilor locali din Techirghiol. Ideea primarului urbei de a-şi încerca norocul la 6/49 este agreată de majoritatea consilierilor, dispuşi să-şi doneze o parte din salariu.

Edilul Adrian Viorel  Stan  a iniţiat un proiect de hotărâre prin membrii Consiliului Local să doneze o parte din salariu pentru a cumpăra bilete la Loto. Primarul urbei mai are răgaz două zile să redacteze proiectul de hotărâre, iar în data de 19 octombrie, proiectul va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local.

„Contez pe 11 din cei 15 consilieri, am discutat deja cu ei şi majoritatea au agreat propunerea“, a declarat Adrian Stan. Din banii strânşi din fiecare salariu, vor fi cumpărate săptămânal bilete, iar fiecare consilier va propune câte un număr. „Biletele vor fi înregistrate şi postate pe site –ul instituţiei, astfel încât să evităm ca vreunul dintre angajţi să-şi însuşească premiul“, explică primarul.

Jucător ocazional de Loto, edilul crede că orice şansă merită exploatată. „Chiar dacă avem o şansă la un milion, vrem să profităm. Îţi joci şansa, oricum!“, exclamă Stan.

Bani pentru un sanatoriu nou

Banii câştigaţi la jocul de noroc, spune edilul, vor co – finanţa proiectele amânate din cauza banilor. „Printre cele 23 de proiecte se numără şi construirea unui nou sanatoriu, dar şi pentru refacerea falezei dintre Techirghiol şi Eforie“, se laudă edilul.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite