Prefectul Claudiu Palaz: „Nu sunt de acord cu desfiinţarea judeţului!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Claudiu Palaz a refuzat să voteze
Prefectul Claudiu Palaz a refuzat să voteze

Prefectul Claudiu Palaz nu a mers la referendumul organizat de Consiliul Judeţean Constanţa. Pus să caracterizeze în câteva cuvinte referendumul, el a declarat că a fost organizat „pentru salvarea lui Nicuşor Constantinescu. Nu are nicio legătură cu desfiiinţarea judeţului Constanţa“.

Prefectul nu este de acord cu desfiinţarea judeţului Constanţa, însă este de acord cu reorganizarea. „Trebuie să mergem înainte, nu să ne uităm înapoi“, a continuat el.
Referendumul a costat, dezvăluie prefectul, 20 de miliarde de lei vechi. Este vorba de cifra oficială. La aceşti bani se adaugă cu asigurarea pazei secţiilor votare, bani pe care urmează să-i achite Ministerului Apărării şi Internelor.
„De ce Nicuşor Constantinescu aruncă 20 de miliarde de lei vechi în numai o zi, în condiţiile în care mulţi primari din judeţ se plâng de lipsă de finanţare de la Consiliul Judeţean Constanţa, iar acesta face împrumut de 10 milioane de euro care va fi suportat de cei 600.000 de constănţeni pe care-i cheamă astăzi la vot?“, se întreabă prefectul.
El este decis să formuleze plângere penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru abuz în serviciu în implicarea organizării referendumului local, iar preşedintei Biroului Electoral de Circumscripţie Constanţa sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, şi membrilor Biroului Electoral Central li se vor întocmi plângeri penale pentru participare la demersul considerat ilegal, potrivit celor spuse de prefectul Palaz. Aşa cum am mai spus, membrii BEC sunt Radu Volcinshi, Bogdan Alexandru Bola, Marius Alexandru Timofte şi Laurenţiu Marin.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite