Constanţa: Ioan Postolache, marinarul acrobat

S-a îndrăgostit de aviaţie în timp ce era licean şi a schimbat cârma cu manşa, ajungând unul dintre cei mai buni piloţi acrobaţi.

A văzut pentru prima dată în viaţă un avion când avea doar câţiva ani. „Eram atunci în satul Mocani şi se stropeau culturile“, îşi aminteşte pilotul Ioan Postolache. A mers prima dată la Liceul de Marină din Brăila şi s-a înscris la Şcoala Militară de Aviaţie, Secţia Civilă, pe care a terminat-o în 1984.

Primul zbor de acrobaţie

După terminarea şcolii a ales să fie trimis la Iaşi, cât mai aproape de casă. „Am stat aici cinci ani însă, am zburat rar pentru că era puţin combustibil, iar aviaţia utilitară avea prioritate. În primii doi ani am zburat cu planorul, iar apoi am trecut pe avioane de vânătoare PZL. În 1989 am plecat la aeroportul Ghimbav, din Braşov. Aici am zburat pe aparate  Zlin şi mi-am cizelat îndemânarea necesară pentru acrobaţie“, susţine Ioan Postolache. În anul 1998 s-a reînfiinţat Lotul Naţional de Acrobaţie Aeriană la insistenţele aviatorului de legendă  Constantin Manolache, cel care  a acumulat 26.000 de ore de zbor pe 89 de tipuri de avioane. Postolache s-a numărat printre primii piloţi cooptaţi în acest lot.  A zburat pentru prima dată alături de Dan Ştefănescu, cel cu care formează în prezent „Yakării Acrobaţi“.  În perioada când a fost la lotul naţional, Postolache a zburat pe avionul Extra 300. Trecerea la Yak a făcut-o în 2006. Din această asociaţie mai fac parte încă trei prieteni, Laurenţiu Stan, Dan Ştefănescu şi Ionuţ Diaconescu. „Împreună cu Dan am participat la mai multe spectacole aeriene din Europa, dar şi din Orientul Mijlociu. Am fost în Emiratele Arabe, dar şi în Finlanda lângă cercul polar“. Au zburat atunci 5000 de kilometri.

Incidente neprevăzute

În 1997, la raliul Dunăre - Mureş - Tisa organizat de România, Ungaria şi Serbia, a avut parte de primul test al vieţii. La manşa unui Zlin 726, la aterizarea de precizie, a uitat să scoată trenul şi a reuşit să evite impactul cu solul în ultimul moment. În 2001, la o aterizare cu avionul Extra nu a ţinut frâna dreaptă şi a ieşit de pe pista de aterizare. În 2006, după decolare nu a mai funcţionat elicea avionului. „Eram la o altitudine de 30 de metri şi am încercat să mă întorc. Am aterizat pe arătură, iar avionul a capotat. Ne-a salvat atunci coada în formă de T a avionului care a protejat cabina de pilotaj“, povesteşte Postolache.