Constanţa: Răzvan Popescu Mirceni - salvatorul delfinilor

Demonstraţiile sale ştiinţifice au avut un succes unic în România, iar cea mai mare dorinţă a sa este acum să-şi autofinanţeze organizaţia pentru a-şi atinge obiectivele. Luptă pentru salvarea delfinilor care de câţiva ani cad victime în plasele pescăreşti.

„Dacă la începutul anilor ‘60 în Marea Neagră trăiau peste 2.000.000 de exemplare, în anii ’90 au fost estimaţi sub 100.000. Declinul numeric a fost cauzat de vânătoarea industrializată, barbară şi poluarea intensivă la care a fost supusă Marea Neagră“, explică Răzvan.

Este conştient de cât de preţioşi sunt delfinii ale căror decese sunt, pentru unii, doar o statistică obişnuită. Dacă până în 2007, delfinii erau trataţi cu o indiferenţă crudă, specialiştii Oceanic Club prin proiectul „Delfini în criză!“ au făcut studii care să demonstreze că trebuie luate măsuri urgente.

„Este necesară întocmirea unui plan de management al populaţiilor de delfini din Marea Neagră înainte de momentul în care procesul reducerii numerice a delfinilor ar ajunge într-un punct ireversibil. Marea e tristă fără delfini pentru că ei sunt parte a vieţii pe Terra!“, a spus Răzvan. Cercetarea necesită bani, iar zbaterea este cu atât mai mare cu cât instituţiile nu reacţionează. O operaţiune de recuperare a unui delfin ajuns pe plaje costă 100 de lei în condiţiile în care anul trecut au eşuat 45 de delfini, iar anul acesta s-a ajuns la 38 de cazuri, o situaţie care îi îngrijorează pe biologi.

Un om de echipă

„Istoria celor 19 ani de Oceanic-Club a demonstrat că sunt un individ care nu renunţă uşor la atingerea unui obiectiv. Nimeni nu se aştepta ca după terminarea facultăţii să mai continui lucrul cu această organizaţie fondată la iniţiativa mea pe când eram în clasa a X-a de liceu, şi care, la începuturile sale, părea o joacă de copii...“, se destăinuie Răzvan. Din principiu acordă fiecărui om două şanse şi îşi exprimă deschis opinia asupra oricărei probleme sau conflict de mediu indiferent ce oprobriu şi-a atras ulterior.

Experienţe unice

Una dintre cele mai haioase întâmplări s-a petrecut în 2005 în cursul expediţiei „Hamada 2005“ în Maroc şi Mauritania. „Era ora 23.00 şi ne aflam în deşertul pietros pe o pistă între Foum Zguig şi Mhamid, iar vehiculul era stricat şi nu mai putea fi reparat. Cea mai apropiată localitate era la 120 de kilometri. Era întuneric, iar liniştea era mormântală“, povesteşte Răzvan. Brusc apare lângă ei un bătrânel cu un braţ de chei de roţi, dar niciuna nu se potrivea. Era berber şi nu vorbea araba... aşa că s-au înţeles prin semne. Au mers mult pe jos până când l-au întâlnit pe şoferul unui saudit aflat în vacanţă în Maroc. Acesta avea instalat un cort gigantic la mai puţin de un kilometru de tabăra lor... pe care nu îl văzuseră.

Citiţi mai multe amănunte în Adevărul de Seară