Constanţa: Poluare de la epavele din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Poluare de la epavele din Marea Neagră
Constanţa: Poluare de la epavele din Marea Neagră

Mai multe pete de produse petroliere au ieşit ieri la suprafaţă în zona de nord a portului Constanţa.

În zona cu pricina au intervenit echipe de scafandri pentru a determina sursa poluării. Din informarea transmisă Instituţiei Prefectului de directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti, Dorel Constantin Onaca, reiese că sursa de poluare este tancul navei Paris, scufundată în zonă în anul 1995.

Zona a fost încercuită cu baraje plutitoare pentru a împiedica propagarea hidrocarburilor. Instituţiile membre ale Comandamentului Operativ pentru Depoluare Marină s-au întrunit pentru găsirea de soluţii privind depoluarea. Următorul pas este ancorarea barajelor plutitoare instalate, executarea unui control amănunţit al epavei corelat cu studierea planurilor navei. „În acest moment, este prematur să se lanseze o solicitare de ofertă pentru efectuarea depoluării de către o firmă specializată, urmând ca după stabilirea clară a gradului de poluare de către specialişti şi după finalizarea constatărilor să se demareze această procedură“, a declarat prefectul judeţului, Claudiu Palaz.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite