Podul de la ecluza Cernavodă, închis pentru reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an, autoturismele vor traversa oraşul Cernavodă, iar TIR-urile vor fi direcţionate pe alte rute. Lucrările încep luni, 10 ianuarie şi vor dura un an. Reabilitarea podului costă 11,7 milioane de euro.

Viaductele podului de la ecluza Cernavodă au nevoie urgentă de reparaţii, iar circulaţia a devenit riscantă. De mai bine de doi ani au fost făcute doar mici reabilitări ale tramei stradale, însă nu de ajuns încât să înlăture riscul prăbuşirii intrărilor pe pod.

„Podul nu va fi dărâmat în întregime. Legăturile dintre pod şi mal se fac prin nişte viaducte care nu au mai fost reparate de la darea în folosinţă a Canalului Dunăre - Marea Neagră, adică de 26 de ani. Acelea vor fi demolate integral şi reconstruite“, a declarat Ibram Aidîn, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.



Lucrarea aparţine integral Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care a organizat şi licitaţia pentru reparaţii. „Durata de execuţie a proiectului este de 12 de luni şi costă 11,77 milioane de euro. Banii provin din fonduri europene, iar licitaţia a fost câştigată de constructorul SC Arcada Company SA Galaţi“, a declarat Gabriela Tudor, director adjunct Intreţinere-Infrastructură din cadrul DRDP Constanţa.

DN2A - cel mai aglomerat


Şeful Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisarul Constantin Bădângă, spune că drumul cel mai aglomerat va fi DN2A, pe ruta Giurgeni - Hârşova - Constanţa. „Pe raza judeţului Constanţa, traficul va deveni mai aglomerat de la Hârşova spre oraş. Cât despre rezistenţa structurii rutiere la traficul greu, sunt sigur că va rezista, pentru că a fost proiectat de la bun început pentru aşa ceva.
Mai mult, în acest an, pe anumite porţiuni, DN2A a fost reabilitat tocmai în vederea acestei devieri de trafic“, a declarat comisarul Bădângă. Problema va deveni ceva mai complicată în timpul sezonului estival, când traficul se blochează pe drumurile ce duc la mare.

Închis şi la Giurgeni

Traficul spre şi dinspre Dobrogea va fi infernal, pentru că şi podul de la Giurgeni va intra în reabilitare în această lună. „Noi ştim că pe 15 ianuarie vor începe lucrările şi la Giurgeni şi probabil se va circula pe o singură bandă. Vom avea mult de lucru la fluidizarea traficului“, spune şeful Serviciului Rutier din Ialomiţa, comisarul Sorin Goagă.

În aşteptarea clienţilor

Patronii de moteluri şi restaurante de pe Drumul Naţional 2A Bucureşti - Constanţa îşi fac deja calcule şi sunt siguri că vor avea profit imediat ce drumul va fi deviat. „Este cert că foarte mulţi dintre şoferi vor opri la noi. Anul trecut nu am stat prea bine cu încasările, dar acum, dacă traficul va fi mai intens pe zona noastră, cu siguranţă vom avea parte de mai mulţi clienţi“, spune Mirela Ion, administratorul Terasei Strachina, unul dintre cele mai cunoscute popasuri amenajate pe şoseaua veche care duce către litoral.
Pentru un meniu fix, care cuprinde trei feluri de mâncare, preţurile variază între 10 şi 15 lei. Cei care vor să se şi odihnească pe timp de noapte trebuie să mai plătească în plus între 30 şi 50 de lei.


Primarii, puşi pe profit


Primarii din localităţile tranzitate de DN 2A şi-au făcut deja planuri pentru a aduce bani la bugetul local. Edilul-şef din Urziceni, Constantin Sava, va pregăti taxe pentru tir-işti şi camionagii. „Voi propune şi aproba o taxă în valoare de 1.500 de lei pentru fiecare maşină de peste 7,5 tone care tranzitează Urziceniul. Păi cum, după ce că o să-mi facă praf şoselele, să mă lase cu ochii în soare?! Cu banii de pe taxă voi repara ce strică ei“, spune Constantin Sava.



Şi edilul-şef din Ţăndărei, Vasile Sava, vrea să profite la maximum. „Traficul intens va crea foarte multe probleme - poluare, zgomot şi deteriorarea carosabilului. Intenţionăm să introducem o taxă de drum, astfel încât să putem repara şoselele care vor fi distruse. Mai mult, am putea amenaja chiar şi o parcare cu plată pentru şoferii care tranzitează Ţăndăreiul. Totodată, am putea concesiona şi terenuri pentru micii întreprinzători care intenţionează să deschidă magazine în zonele din oraş unde traficul este intens“, spune şi Vasile Sava.

„Şoseaua se va face praf“


La câţiva kilometri distanţă, în comuna Ciochina, străbătută şi ea de DN2A, comunitatea locală priveşte speriată decizia de deviere a traficului greu. „Degeaba au mai lăţit Drumul Naţional 2A, pentru că, din cauza tonajului, şoseaua se va face praf în câteva luni. Nu mai zic de fisurile ce apar în pereţii caselor, de la trepidaţii. Vom încerca să înştiinţăm autorităţile judeţene să găsească o soluţie de filtrare a traficului greu, între anumite segmente orare“, spune Vasile Câmpulungeanu, primarul comunei Ciochina.



Probleme vor fi şi la Slobozia, cu precădere în zona cartierului Bora. „Dacă Ministerul Transporturilor aproba ca şoseaua dintre Drajna şi Slobozia să fie făcută pe patru benzi, acum nu mai era nicio problemă. Se circula lejer, chiar şi cu această deviere. Acum sunt convins că se va merge bară la bară, iar în ceea ce priveşte casele, într-adevăr, vor fi afectate cele de la intrarea în Bora“, spune viceprimarul oraşului, Valentin Băcanu.

Autorităţi nemulţumite

Administraţia locală din Hârşova nu vede cu ochi buni devierea traficului. „De doi ani aşteptăm o investiţie care să reabiliteze trama stradală pe raza oraşului şi să înlocuiască bordurile. De la atâtea straturi de asfalt s-a ajuns la nivelul bordurilor, iar când plouă, apa se revarsă în curţile oamenilor. Cred însă că, dacă trama se va degrada foarte tare, nu vor avea încotro decât să îl repare“, a declarat Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova.



image
image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite