Piraţi, domniţe şi zei au defilat în sudul litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din staţiunile sudice de la Marea Neagră au dat startul campaniei de promovare. Distracţia a început odată cu inaugurarea Portului Turistic Mangalia şi a continuat cu o caravană.

Turiştii aflaţi în sudul litoralului s-au distrat alături de personaje legendare precum piraţi sau domniţe răpite. Proiectul Primăriei Mangalia a vizat câte o caravană pentru fiecare staţiune din sudul litoralului.

Primul apel la îmbarcarea în caravană, mai precis în autobuzele etajate şi în minicar-uri, a fost dat, sâmbătă seara, în centrul staţiunii Olimp. Fanfara Marinei Militare a deschis această defilare. Din Olimp, turiştii petrecăreţi au pornit către Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn. Destinaţia finală a fost plaja Perla Venusului.

Carele au fost create de scenografa Sanda Mitache, laureată a premiilor UNITER, şi au reprezentat o alegorie despre constelaţia sudului, respectiv Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn.

Cele care au atras privirile turiştilor au fost majoretele-balerine al Liceului de Coregrafie „Floria Calsali“ din Bucureşti.

Mobilizare pe placul turiştilor

Turiştii aflaţi la mare au fost impresionaţi de mobilizarea de forţe a autorităţilor din sud. „Muzică, fete frumoase, care alegorice, totul este foarte frumos. Aş avea totuşi o sugestie: să facă astfel de caravane mai des, pentru că sunt sigur că va avea impact la public“, este de părere Mihai, turist din Bucureşti. A aflat întâmplător de petrecerea organizată pe plajă şi a răspuns cu drag invitaţiei.

Nici Mircea Băbăşan, din Satu Mare, venit cu familia pe litoral pentru 10 zile, nu ştia că seara urma să aibă o aşa mare petrecere. „Am venit de la plajă şi am auzit muzică, aşa că am venit să văd ce se întâmplă“, a spus turistul.

Caravana s-a încheiat pe două platforme imense, pe care au fost invitaţi să urce turiştii dornici de distracţie pe nisip. Atmosfera a fost întreţinută de DJ-i de la Radio Zu.

Tot pe plaja din Venus a fost instalat pe nisip un imens ecran, astfel încât petrecăreţii să poată urmări,meciul de box în care a evoluat campionul mondial Lucian Bute.

Campionat de fotbal

Caravana de sâmbătă seara a fost doar începutul. Distracţia a continuat pe plajă cu muzică bună şi dans, iar duminică au început înscrierile pentru campionatul de fotbal ce se va întânde până în luna august, între echipele hotelierilor. Meciurile se vor disputa la fiecare sfârşit de săptămână, iar în luna august va avea loc marea finală pentru desemnarea echipei campioane.

Citiţi în de mâine cum s-au distrat turiştii pe litoral în weekend!

Ştampilă Constanţa
image
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite