Peste 2.000 de oameni au protestat împotriva înfiinţării depozitului de deşeuri la Năvodari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la Năvodari, a avut loc un nou miting al locuitorilor împotriva înfiinţării Centrului de gospodărire deşeuri industriale în localitate.

Au participat peste 2.000 de localnici, elevii de la toate şcolile din oraş, profesori, preoţi. Punctul de oprire al mitingului a fost chiar zona pe care urmează să fie amplasat muntele de 95 de metri de deşeuri industriale periculoase.

Protestatarii i-au îndrumat pe ceilalţi localnici să participe la referendumul din data de 23 mai şi să voteze „ nu” construirii depozitului.

În luna martie, la Năvodari, a avut loc primul protest al localnicilor împotriva înfiinţării Centrului de gospodarire deşeuri industriale, la puţin timp după ce Curtea de Apel Constanţa a decis că firma italiană Ecological Center SA poate construi la Năvodari depozitul. 

Se preconizează că în localitate vor fi aduse 600 tone de deşeuri chimice industriale periculoase pe zi, formându-se  un munte cu înălţimea de 95 de metri şi care se va întinde pe o suprafaţă de 154.000 metri pătraţi.

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, nu a eliberat autorizaţia de construcţie, iar reprezentanţii firmei italiene au ameninţat că-l vor da în judecată şi-i vor cere daune morale de 1 milion de euro. 

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite