Constanţa: Perversul din Tortomanu a terorizat tot satul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Perversul din Tortomanu a terorizat tot satul
Constanţa: Perversul din Tortomanu a terorizat tot satul

Marius Corcodel şi-a terorizat familia, iar întregul sat îi ştie de frică. Tânărul este acuzat că în urmă cu trei ani a participat la un viol în grup. Bărbatul se află în arest pentru 29 de zile, iar concubina şi copilul sunt acum acasă.

Marius Corcodel, de 22 de ani din Tortomanu, întreţine relaţii de concubinaj de trei ani cu Oana Ciobanu, de 20 de ani, cu care are şi un copil în vârstă de doi ani. Bărbatul nu are loc de muncă şi, în lipsă de ocupaţie, îşi terorizează familia şi localnicii. În urmă cu două săptămâni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi extrem de gelos, Marius Corcodel şi-a obligat concubina să facă sex oral cu armăsarul din curte, nu înainte de a o forţa să-i bea urina lui.

Cazul a intrat în atenţia autorităţilor locale după ce Neagu Corcodel, tatăl celui acuzat, a solicitat primăriei din Tortomanu efectuarea unei anchete sociale.

Îşi teroriza familia

Nu doar concubina a fugit de frică de acasă, ci şi mama lui Marius Corcodel. „A ameninţat-o că o omoară şi, de frică, a fugit de acasă. A acuzat-o că ea se face vinovată de plecarea iubitei lui, Oana“, a povestit asistentul social care se ocupă de caz, Lăcrămioara Cristache.

Marius Corcodel îşi teroriza adesea familia. „În urmă cu două luni a obligat-o pe Oana, târziu în noapte, să vină la discoteca din comună îmbrăcată într-o fustă mini. Femeia s-a speriat şi a plecat cu mama lui Marius la o vecină. Tânărul s-a dus peste ele şi a făcut scandal mare, îngrozind şi vecinii“,  a povestit asistentul social.

A speriat tot satul

Localnicii din Tortomanu au povestit cum Marius Corcodel se plimba beat cu căruţa prin sat şi-i ameninţa pe trecători. „Era rău, îşi bătea părinţii, care sunt oameni gospodari. Când îl apucau nebuniile, îşi gonea familia de acasă, prin sat înjura, era nebun, de toată lumea râdea. Nu puteam să ieşim în sat de frică. Pe nepoata mea a lovit-o cu biciul în timp ce se plimba cu căruţa prin centru“, a mărturisit localnica Maria Rodica.

Calul a fost vândut

Ciobanul familiei Corcodel, Nelu, a auzit şi el de păţanie, însă susţine că se afla cu oile la câmp atunci când s-a produs scandalul. „M-am înţeles bine cu ei, dar nu prea stăteam cu ei în ogradă. Bine că au vândut calul. Oricum, el e în arest“, a declarat ciobanul. Localnicii sunt liniştiţi acum, întrucât acuzatul se află în arest, magistraţii emiţând un mandat de arestare pentru 29 de zile. În 2006, Corcodel a fost acuzat că a participat la un viol în grup, alături de alte şase persoane din localitate.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite