Patronul unei case de amanet din Constanţa acuză: „Aurul meu a dispărut din custodia Poliţiei!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Dulea, patronul Garant Gold
Virgil Dulea, patronul Garant Gold

Patronul casei de amanet Garant, Virgil Dulea, i-a reclamat la Parchet pe poliţiştii şi pe comisarii Gărzii Financiare care i-au confiscat cantitatea de 120 de kilograme de aur, încă din anul 2007.

În vara anului 2007, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, însoţiţi de comisari ai Gărzii Financiare şi un reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), toţi escortaţi de trupele speciale ale Poliţiei, au descins la casa de amanet „Garant“, situată pe strada Theodor Burada din Constanţa.

Oamenii legii aveau informaţii că firma comercializează aur fără documente de provenienţă şi au confiscat pe loc, tot ce nu putea fi justificat: 120 kilograme de aur, plus 77.000 de euro, 60.000 de dolari si 4 milioane de lei.

Aur amestecat cu tablă


Ancheta nu este finalizată, iar administratorul firmei a aflat, în urmă cu câteva luni, că doar o parte din bijuteriile ridicate din seiful fimei sale se află în seiful BRD, o cantitate de 14 kilograme fiind catalogate drept „bijuterii din metal comun acoperite cu aur, pietre şi resturi, bijuterii din aur cu titlu inferior“.

Patronul firmei, Virgil Dulea, este revoltat. „Probabil au substituit bijuteriile, fie în timpul transferului, fie la Poliţie, nu pot să îmi explic altfel. Noi avem 15 ani de experienţă în domeniul bijuteriilor şi tot ce primim este supus unei duble verificări. Sub nici o formă nu am fi ţinut bijuterii fără valoare în seif“, a arătat patronul casei de amanet.



Dulea afirmă că la momentul ridicării „tezaurului“, anchetatorii nu au avut timp să expertizeze fiecare obiect în parte, pentru că autorizaţia de percheziţie este valabilă doar 48 de ore. „Aproximativ 40-50 de kilograme au fost luate vrac, fără să mai fie inventariate, de expertul OPC, aşa cum cere legea. Presupun că unul sau doi dintre cei şapte saci, în care erau bijuteriile vrac, au fost înlocuiţi“, spune Dulea.

„Se cercetează“

Administratorul firmei a făcut plângere penală către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cerând ca aspectul să fie elucidat. „Înlocuirea s-a produs fie la Poliţie, fie la percheziţie şi este posibil să fi fost mai multe înlocuiri succesive“, se arată în plângerea trimisă anchetatorilor.

La acest moment, singurul răspuns primit de reclamanţi de la Parchet este că la finalul cercetărilor se va lămuri şi situaţia juridică a aurului dispărut.

Anchetatorii exclud un furt

„După percheziţie, aurul a fost dus la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, unde, împreună cu reprezentanţi ai Trezoreriei Naţionale, un expert chimist a verificat fiecare obiect în parte, pentru a stabili calitatea bijuteriilor.  După inventariere, Trezoreria a restituit cantitatea de 14 kilograme, inventariată ca «metal galben» la Poliţie şi a fost depusă în camera de corpuri delicte, pe bază de dovadă“, a declarat agent principal Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Investigatorii, anchetaţi


Punctul de vedere al Poliţiei este susţinut şi de Parchet. „Nu anchetatorii fac expertiza, nu au contact direct cu bijuteriile. Expertul s-a pronunţat deja din moment ce a prevăzut în inventar că era vorba de metal comun. Dacă administratorul a făcut reclamaţie la Parchetul Curţii de Apel, în acest caz poliţiştii, procurorul şi cei care au mai participat la percheziţie, vor fi probabil audiaţi“,  a declarat procurorul Andrei Bodean, cel care coordonează ancheta privind casa de amanet „Garant“.

Casa de amanet Garant
Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite