Patronul şoferului de microbuz prins fără permis în Constanţa: „Era prima zi de muncă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi seara, microbuzul de pasageri 312 condus de Dragoş Sarchiz Cristea (32 de ani) a fost tras pe dreapta de oamenii legii pentru un control de rutină, în zona Carrefour din Constanţa. Poliţiştii au constatat cu surprindere că şoferul nu avea permis, deşi conducea o maşină de transport în comun.

Şoferul de ocazie este acum cercetat în stare de libertate. „Dosarul său a fost înaintat Parchetului. În funcţie de ce vor stabili procurorii, cel mai probabil el se va alege cu o amendă de până la 1.000 de lei“, a declarat comisarul Constantin Bădângă, de la Poliţia Rutieră Constanţa.

Până acum, şoferul de ocazie a fost prins conducând fără permis de şase ori. Acum trei ani, a fost închis pentru această faptă. Ar fi trebuit să stea un an şi jumătate în închisoare, dar la scurt timp a evadat. Poliţiştii l-au găsit acasă la concubina lui şi l-au adus din nou la locul de detenţie.

Firma va fi verificată

Eugen Liţă, administratorul firmei de transport Navlot din Constanţa, unde lucrează şoferul fără permis, susţine că nu ştia că angajatul său nu avea permis de conducere. „Sunt plecat în Belgia. Am auzit de scandal, dar nu am ce să fac. Nu am ştiut. Era prima lui zi de muncă“, s-a scuzat administratorul. Cristea nu avea încheiat contract de muncă la firma Navlot.

„Şoferul“ de microbuz prins de şase ori fără permis este un fost evadat


Inspectorii ARR vor face luni un control la sediul firmei. „Unui şofer care transportă persoane angajatorul trebuie să îi ceară cazier juridic, atestatul de conducător auto profesionist şi multe alte documente“, a declarat Titi Sandu, directorul ARR Constanţa.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite