Constanţa: Părinţi de împrumut pentru 24 de copii orfani
0
Casa familiei de asistenţi maternali Chicheanu din Constanţa a răsunat de glasuri de copii non-stop în ultimii 11 ani. Nu unul, nu doi, nu trei, ci 24 de micuţi au învăţat să facă primii paşi în micuţul apartament al soţilor Alexandrina şi Hristu Chicheanu.
În urmă cu 11 ani, Alexandrina Chicheanu lucra ca infirmieră la casa de copii „Caius Mihăilă“ din Constanţa. Era cea care punea suflet în tot ceea ce făcea, care se ocupa cel mai mult de copii.
„Pe atunci, Protecţia Copilului lucra cu fundaţiile şi cei de la «Dimitrie şi Ana» m-au întrebat dacă nu vreau să iau copii în asistenţă maternală. Am zis atunci: «Da, iau patru - cinci»“.
Patru pătuţuri în sufragerie
Aşa a început totul. A luat patru micuţi din leagănele de copii. I-a învăţat să vorbească, apoi să facă primii paşi, să coloreze, să spună poezii... De trei ori a luat în asistenţă maternală câte patru copii.
„Aveam câte patru pătuţuri în sufragerie, unul lângă altul“, spune femeia. Şi la pădure mergeau tot împreună... Într-o zi, un vecin l-a oprit pe Hristu Chicheanu şi l-a întrebat: „De mai mulţi ani tot vă văd cu copii mici în cărucior... N-au mai crescut?!“
Hristu Chicheanu, soţul Alexandrinei, este, la rândul lui, asistent maternal de patru ani. A închis agenţia imobiliară pe care o avea şi s-a dedicat exclusiv creşterii copiilor.
Şi înainte de a avea contract de muncă cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi-a ajutat soţia la creşterea copiilor.
„Eu sunt electrician de profesie, dar am făcut de toate: am schimbat scutece, am făcut biberoane cu lapte, am gătit şi am făcut curăţenie“, spune bărbatul.
În prezent, prin casa lor au trecut 24 de micuţi. Cristina, Levent, Elvis, Erol, Maria, Sorana, Aptişa, Oana, Ailin, Elena, Mirela, Marius, Iuliana, Ionuţ, Paulina, Cristina, Denis, Melisa, Marga, Sibel, Elena, Cătălina... şi nici ei nu-şi mai aduc aminte numele tuturor copiilor pe care i-au îngrijit de mici.
Cel mai mare copil luat: 10 luni
Când le-a fost cel mai greu? „Până să-i punem pe picioare. Aveam un program foarte bine stabilit. Ultimul biberon îl dădeam copiilor seara târziu. Era o hrană consistentă. Toţi se întrebau ce le dădeam copiilor de nu se trezeau peste noapte şi când le-am spus cum făceam eu mucilagiul de orez au făcut şi ei la fel şi pe urmă mi-au mulţumit“, spune, mândră, femeia.
Familia Chicheanu a preferat să ia copii mici, de câteva luni. Majoritatea aveau două - trei luni când i-au luat. Pe unii i-a luat direct din spital, părăsiţi de cele care le-au dat viaţă.
Cel mai mare copil pe care l-au luat în asistenţă maternală avea 10 luni. „Dar arăta de cinci. Melisa nu stătea decât pe spate în momentul în care am luat-o noi. Nu avea nici vaccinurile făcute. Le-am recuperat între timp“, spune Alexandrina Chicheanu.
„Este o meserie foarte frumoasă, dar grea. Ai satisfacţii foarte mari când ştii că ai salvat un copil. Cel mai rău este când trebuie să te desparţi de ei. Este foarte dureros“, spun cei doi.
Despărţirea de Iuliana, cea mai grea
Rând pe rând, câte un copil a părăsit familia în care a învăţat să vorbească. Cel mai greu este când copii pleacă la vârste măricele, aşa cum s-a întâmplat cu Iuliana, care a fost adoptată în urmă cu doi ani.
„Am plâns foarte mult când a plecat. Şi ea la fel. Am crescut-o de la trei luni“, ne povesteşte mama de împrumut. Şi îi dau lacrimile în ochi.
„Iniţial, fata a fost încântată că viitorii părinţi îi cumpărau hăinuţe. Pe urmă, când a văzut că trebuie să se mute în noua familie, fata a plâns. De ziua ei am vrut să-i spun «La mulţi ani!», dar mama care a a doptat-o nu a răspuns la telefon. Apoi mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus să uit acest număr. Însă, mi-au trimis pe Internet poze cu Iuliana“, mărturiseşte femeia.
Nu au mai încercat să ia legătura cu fata, deşi stau în cartiere alăturate. „Îi facem mult rău“, spune şi Hristu Chicheanu.
Fără copii, casa li se pare goală celor doi soţi. „Nu putem să stăm fără micuţi“, spun cei doi. În 11 ani, doar două săptămâni au stat fără copii.
Celor doi soţi le place foarte mult distracţia. Sunt oameni veseli, sufletul oricărei petreceri. La fel şi-au crescut şi copiii: doi băieţi naturali, care acum au 19 şi 23 de ani: George şi Nicu, dar şi pe cei 24 de micuţi. „Pe toţi i-am învăţat să danseze“, spun ei.
Se încarcă comentariile...
