Un constănţean mort şi alţi opt răniţi în accidentul de la graniţa de vest a ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii încearcă să identifice victimele accidentului rutier petrecut, azi dimineaţă, pe drumul naţional 19, la intrarea în localitatea Tarcea, judeţul Bihor. Şoferul şi opt dintre pasageri sunt constănţeni.

Update Şoferul vinovat de producerea accidentului se numeşte Levis Bechir (33 de ani) din Medgidia, cercetat penal acum pentru ucidere din culpă. Pasagerul care a murit în accident se numeşte Chemir Endin (28 de ani), tot din Medgidia.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6.40. Conform poliţiştilor bihoreni, în autovehicul, un microbuz înmatricuat în Germania, se aflau 12 persoane, deşi capacitatea maximă era de 8+1. Pasagerii se întorceau din străinătate, cel mai probabil din Germania.

Unsprezece dintre pasagerii din maşină au fost răniţi iar un pasager a murit din cauza şoferului, B.L. (33 de ani din Medgidia) care a scăpat maşina de sub control şi s-a răsturnat într-un şant. „Din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum pe întuneric şi din cauza neatenţiei, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ, iar apoi într-o vale, după ce a acroşat o alveolă de calmare a traficului. O persoană a decedat, dar deocamdată nu se cunoaşte indentitatea acesteia“, spune Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere Bihor. Răniţii au ajuns la spitalele din zonă, fiind scoţi din microbuz cu ajutorul echipelor de descarcerare al pompierilor.

Deocamdată persoanele nu pot fi identificate, din cauză că actele de identitate, atât ale pasagerilor, cât şi ale şoferului, se află în bagajele care sunt împrăştiate pe DN19.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite