Constanta: Opt suspecţi au fost reţinuţi pentru implicarea în jafuri armate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Opt suspecţi au fost reţinuţi pentru implicarea în jafuri armate
Constanta: Opt suspecţi au fost reţinuţi pentru implicarea în jafuri armate

Poliţiştii şi procurorii au răscolit domiciliile din Mihail Kogălniceanu, Medgidia şi Constanta care aparţin mai multor persoane bănuite că au participat la tâlhăriile care s-au petrecut în ultima vreme la case de amanet şi magazine de bijuterii.

Poliţişti constănţeni au fost sprijiniţi de ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale care au acţionat sub coordonarea procurorilor la efectuarea a 21 de percheziţii la domiciliile mai multor persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie.

La acţiunile care s-au derulat ieri dimineaţă în localităţile Mihail Kogălniceanu, Medigida, dar şi municipiul Constanţa au participat şi forţe de ordine Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

În urma descinderilor, ofiţerii judiciarişti au depistat şi reţinut opt persoane suspectate că au participat la jafuri armate la case de amanet şi magazine de bijuterii.

 Cei reţinuţi au fost duşi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru audieri. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi instanţei cu propuneri de arestare.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite