Premieră: Olimpiada şcolară a deşeurilor începe la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Gremlin Computers, care se ocupă de colectarea deşeurilor electrice şi electronice în judeţ, a semnat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar General Constanţa pentru a derula, în premieră, Olimpiada Şcolară a Deşeurilor din Echipamente Electrice şi Electronice.

Olimpiada şcoală a deşeurilor îşi propune să-i stimuleze pe elevii din ciclurile primar şi gimnazial din Constanţa să colecteze şi să predea spre reciclare echipamente uzate electrice şi electronice.

Înscrierile la olimpiadă se fac până la 1 aprilie, iar etapa colectării se desfăşoară până la 15 aprilie. „Deşeurile vor fi predate în ziua de 15 aprilie, pe platoul Casei de Cultură din Constanţa, iar în ziua de 16 aprilie vom desemna câştigătorii", a spus Elena Picoiu, reprezentantu Gremlin Computers.În cele două zile sunt programate proiecţii de film pe teme eco.

Şcoala care predă după cântărire cea mai mare cantitate de deşeuri va fi declarată câştigătoare.

Probe sportive cu cărucioare de hipermarket

Concursul va cuprinde şi o probă sportivă mai neobişnuită. Fiecare şcoală participantă îşi poate înscrie maximum cinci elevi care pot concura la probele sportive.

Prima probă este întrecerea/ştaferă cu cărucioare de hipermarket ce conţin echipamente electrice şi electronice. A doua probă sportivă este cursa cu şoareci, unde elevii de şcoală primară şi gimnazială se vor întrece cu mouse-ul.

Trasul funiei, formată din cabluri de tastaturi, va fi a treia probă din concurs, iar dezmembrarea tastaturilor contra-cronometru, cu ajutorul unei şurubelniţe, constituie ultima probă din concurs.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite