O terasă din Olimp a încasat amenda record a verii. Vezi care este aceasta şi de ce a fost amendată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate instituţiile de control au găsit nereguli în activitatea sezonieră a terasei, iar patronul, enervat la culme, a ameninţat inspectorii. Mâncare expirată, angajaţi fără contract de muncă, bonuri fiscale incomplete, construcţii peste limita legală sunt doar câteva dintre neregulile găsite la Terasa Mamma Leone din Olimp.

Terasa din Olimp se află vizavi de terenul de minigolf din staţiune. Este o terasă simplă, din lemn, cu puţin iz românesc datorită decorurilor. Se servesc preparate din peşte, dar şi bucătărie internaţională. Patronul Nelu Anca este tot timpul la terasă, înconjurat de prieteni pe care îi serveşte din partea casei. Ridică tonul brusc când îl întrebi despre inspectorii care i-au călcat pragul şi de amenzile pe care le are de plătit.

În noaptea de 22 spre 23 iulie, o echipă mixtă de control formată din doi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, un reprezentant al Gărzii de Mediu Constanţa, un consilier din cadrul Instituţiei Prefectului Constanţa şi un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control, Verificare şi Monitorizare Turistică, regiunea sud-est 1, în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituţii, a efectuat un control în partea de sud a litoralului, de la Saturn la Olimp, pentru a verifica şi a determina nivelul de zgomot la unele terase, care asigură programe muzicale susţinute de formaţii instrumentale.

La Terasa Mamma Leone din staţiunea Olimp, patronul Nelu Anca a refuzat controlul şi a dat inspectorii afară din unitate. O patrulă de Poliţie aflată în zonă în acel moment a fost chemată în ajutor, însă patronul s-a aprins şi mai tare, ameninţând organele de control cu demisia cu relaţii pe care acesta le are.

„Ne-au dat afară din unitate într-un cor de urlete animalice, fluierături, ţipete“, au scris inspectorii în raportul de activitate, document aflat la Prefectura Constanţa.

În urma incidentului, Ministerul  Dezvoltării Regionale şi Turismului a sancţionat grădina de vară din Olimp cu o amendă de 50.000 de lei pentru că nu a permis echipei de control să facă o inspecţie. „Patronul grădinii de vară a făcut scandal şi a proferat ameninţări la adresa inspectorilor, aşa că echipa de control s-a retras pentru ca scandalul să nu degenerezeşi să afecteze turiştii care se aflau în zonă. A revenit, însă, pe zi, şi a realizat inspecţia“, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Varianta patronului

În replică, patronul terasei, Nelu Anca, a declarat că organele de control au venit la miezul nopţii şi nu s-au legitimat. În plus, acesta spune că au venit zeci de persoane să îi caute actele, deşi echipa avea câţiva oameni. „26 de persoane au venit în control şi pe terasă era plin de oameni. Nu m-au intimidat, dar se băteau pe registrul de casă, care să completeze mai repede.

Normal că m-am enervat, chiar şi oamenii care erau la mese au început să îi ia la rost. În plus, ei nu mi-au spus că au venit pentru zgomotul de la orchestră. Dacă era aşa, puteau să îmi comunice şi îi atenţionam pe băieţi să dea mai încet staţia, nu era mare lucru“, spune Nelu Anca.

„Eu am deschis pe 1 iulie la Olimp. Mai am un restaurant în Bucureşti. Mă ştie toată lumea că nu umblu cu dedesubturi. Nici nu ştiu cât am de plată, vreo 92.000 de lei“, a spus patronul.

Control repetat

Controlul a fost repetat două zile mai târziu. Şi de această dată inspectorii au fost însoţiţi de jandarmi. Patronul a fost amabil până la prezentarea sancţiunilor.

Conform datelor puse la dispoziţie de prefectul Claudiu Palaz, la SC Lori Comserv 2002 SRL, care deţine terasa din Olimp, a încasat cele mai multe amenzi din această vară. Astfel, pe lângă cei 50.000 lei pentru împiedicarea sub orice formă a persoanelor împuternicite de a-şi exercita atribuţiile de serviciu, Garda Financiară a dat o amendă în valoare de 6.000 lei pentru că „bonurile nu conţin în totalitate cantitatea şi preţul unitar al produsului“. Inspectoratul de Situaţii Urgenţă Dobrogea a aplicat o amendă în valoare de 4.000 lei deoarece „stingătoarele de incendiu erau expirate, instalaţia electrică şi prizele nu au protecţia corespunzătoare, coşul de evacuare a fumului de la cupor nu este izolat“. Inspectoratul Teritorial de Muncă a dat patronului o amendă în valoare de 10.000 lei pentru depistarea unui angajat fără contract de muncă.

De asemenea, tot 10.000 de lei a primit din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii deoarece „s-a ocupat o suprafaţă mai mare decât cea stabilită prin proiect. De asemenea, terasa are două anexe care nu sunt prevăzute în autorizaţie“.

Pentru spaţii de gătit neamenajate corespunzător, depistarea unei cantităţi de hering marinat expirat, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului a aplicat o amendă în valoare de 2.000 lei, iar Direcţia Sanitar Veterinară, una de 600 lei. Serviciul Investigare Fraude a întocmit un proces verbal.


Citeşte în  unde vor mai fi efectuate controale pe litoral în perioada următoare!

Ştampilă Constanţa
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite