Constanţa: Năvodari, staţiunea taberelor, în paragină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale susţin că vor facilita accesul către plajă şi vor investi în iluminarea celor peste cinci kilometri de plajă. Investiţiile se vor face în săptămânile următoare. Complexul de tabere pentru care Năvodariul este cunoscut în toată ţara se află la aproximativ 11 kilometri de Constanţa. Deşi ar trebui să se redeschidă la 17 iunie, Albatros, Lebăda, Delfin, Perla şi Hotelul Delfin, cotat la o stea, par încr

De pildă, la Delfinul, până acum doar un var proaspăt încearcă să acopere pereţii exteriori cu semne vizibile de degradare. Câţiva muncitori lucrau însă luni la înlocuirea unor instalaţii sanitare.

Deşi capacitatea de cazare este mult mai mare, anul acesta sunt funcţionale doar două pavilioane cu 504 locuri de cazare. „Pentru sezonul estival 2009 există solicitări în proporţie de 90%”, a precizat directorul taberei, Ştefan Matei. În privinţa investiţiilor, acesta a precizat că „au fost dimensionate în funcţie de cerinţe”.

Plaja nu a fost curăţată

Nici plaja nu arată mai bine. Este plină de scoici, neîngrijită, nici vorbă de toalete sau alte facilităţi. „Plaja e în administrarea noastră, dar de întreţinerea ei se ocupă Direcţia Apelor Litoral. Sunt convins ca până pe 17 iunie, când vom deschide, va fi curăţată. Aşa procedează în fiecare an”, a mai spus Ştefan Matei. Un sejur de şapte zile în taberele Sind România costă între 336 şi 390 lei de persoană, în funcţie de perioada aleasă. 

Autorităţile locale susţin că tabară nu are autorizaţie de funcţionare. „Îi impulsionăm pe cei de la Sind România să remedieze toate neconformităţile: gunoi, construcţii dărăpănate, buruieni. Nu vrem să vină copii în tabără aici şi să fie muşcaţi de şerpi sau alte insecte“, a spus primarul din Năvodari, Nicolae Matei.

În oraş există însă aproximativ 1.500 de locuri de cazare, la hoteluri şi pensiuni. Preţurile sunt printre cele mai mici pe litoral. De pildă, popasul Lebăda dispune de 200 de locuri. Cazarea costă între 30 şi 80 de lei de persoană, pe noapte. Pentru cei veniţi cu cortul, tariful pentru camping pe noapte este de opt lei de persoană sau 10 lei pentru o rulotă. La pensiuni, cazarea costă între 60 şi 90 de lei de persoană, pe noapte.

Străduţe „înecate” în mare

Administraţia locală din Năvodari susţine că, deşi sezonul estival a început, nu renunţă la investiţii. Potrivit edilului Nicolae Matei, în cel mult o lună de zile accesul pe plaja din oraş se va face mult mai uşor. „Mai multe străduţe care se vor îneca în mare vor fi asfaltate, la fel şi promenada şi întreaga zonă litorală. Avem toate utilităţile în zonă, iar la Năvodari marea va fi luminată şi noaptea“, a declarat Matei. Pe cei cei 5,9 kilometri de plajă, cât are oraşul, au fost autorizate să funcţioneze şase beach-baruri şi discoteci.
 

Transport cu microbuzul
Se ajunge cu autoturismul sau cu cursele regulate ale autobuzelor şi microbuzelor de pe ruta Constanţa-Mamaia-Mamaia Sat-Năvodari. Biletul costă trei lei pentru două călătorii.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite