Constanta: (Update)Promenadă nouă lângă plaja Năvodari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală vrea să investească într-un nou proiect prin care promenada oraşului şi străduţele care duc la mare vor fi asfaltate, iar marea va fi luminată pe timpul nopţii. Investiţia se ridică la aproape 9 milioane de euro, iar pentru realizarea ei se va solicita şi sprijinul Primăriei Constanţa.

Primarul oraşului, Nicolae Matei, a declarat că, în maximum o lună, accesul pe plaja din oraş se va face mult mai uşor. Mai multe străduţe „care se vor îneca în mare“ vor fi asfaltate, la fel şi promenada şi întreaga zonă litorală. Ele vor lega plaja de drumul judeţean, care face legătura cu staţiunea Mamaia.

 „Avem toate utilităţile în zonă, iar la Năvodari marea va fi luminată şi noaptea. Iarba va fi tunsă şi vor fi plantate flori şi copăcei“, spune Nicolae Matei. Numai pentru asfaltarea zonei se vor investi 1,5 milioane de euro, bani proveniţi din vânzarea unor loturi de teren aflate în proprietatea primăriei.

Pe cei 5,9 kilometri de plajă, cât are Năvodariul, au fost autorizate să funcţioneze şase beach-baruri şi discoteci. În prezent, oraşul asigură aproape 1.500 de locuri de cazare la hoteluri, minihoteluri şi pensiuni recent renovate.

Legat de Constanţa

Pentru viitorul apropiat, administraţia locală intenţionează să construiască o promenadă, în zona adiacentă plajei, care să facă legătura cu staţiunea Mamaia. Acest proiect ar avea nevoie de 8 - 9 milioane de euro pentru a putea fi dus la îndeplinire şi pentru care se va cere sprijinul Primăriei Constanţa.

Un alt proiect menit să readucă oraşul Năvodari pe harta principalelor staţiuni ale litoralului românesc este acela de lărgire a drumului judeţean care îl uneşte de staţiunea Mamaia, pentru a se putea circula pe câte două benzi pe fiecare sens.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite