Constanţa: Litoral 2009 / Regata „Bărci în bagaje“ la Năvodari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Litoral 2009 / Regata „Bărci  în bagaje“  la Năvodari
Constanţa: Litoral 2009 / Regata „Bărci în bagaje“ la Năvodari

Astăzi a început „Regata“, un concurs dedicat exclusiv posesorilor de catamarane şi caiace. Turiştii aflaţi pe plaja din Năvodari au avut parte încă de ieri de un show oferit de pasionaţii de ambarcaţiuni mici.

Aceştia şi-au lansat bărcile la apă imediat cum au coborât din autoturismele cu care au venit pe litoral. Ei s-au pregătit pentru ziua de astăzi în care va avea loc concursul propriu-zis. La regată s-au înscris cei care deţin catamarane Grabner, precum şi caiace Klepper.

Concurenţii au fost cazaţi în Camping GPM din staţiunea Năvodari. Prima probă a concursului de azi a constat în asamblarea celor două tipuri de ambarcaţiuni. Echipa câştigătoare  va fi cea care va asambla catamaranul sau caiacul în cel mai scurt timp. După terminarea acestei probe a urmat etapa în care echipe formate din câte două perosoane s-au întrecut pe apă.Toţi participanţii vor primi la sfârşitul concursului trofee şi premii simbolice.

„Concursul este unul pentru amatori şi nu contează neapărat câştigul. Mai presus de orice este bucuria de a participa la o astfel de competiţie şi bucuria de mişcare“, a spus Cătălin Câmpean, organizator.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite