Municipalitatea constănţeană a încasat bani mai puţini din taxa de acces în Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, municipalitatea constănţeană a încasat 1,8 miliane de lei din taxa de acces în staţiunea Mamaia. Anul acesta, suma a scăzut la 1,4 milioane de lei.

În perioada 15 iunie - 15 septembrie 2010, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa a încasat 1,4 milioane de lei din activitatea de încasare a taxei de acces în staţiunea Mamaia.

„Banii încasaţi sunt folosiţi pentru finanţarea curăţeniei, a dezinsecţiei şi a deratizării, a iluminatului public din Mamaia, precum şi pentru organizarea de spectacole gratuite în staţiune", susţine Virginia Uzun, directorul executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa.

Taxa de acces s-a perceput de la conducătorii autovehiculelor care nu au număr de înmatriculare în Constanţa, precum şi de la conducătorii autovehiculelor cu numere provizorii (leasing) care nu au domiciliul în municipiul Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite