Constanta: Militarii români şi americani îşi reiau antrenamentele în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.100 de soldaţi se vor antrena, până în această toamnă, în poligonul Babadag din judeţul Tulcea. Ei vor sta cantonaţi în baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Exerciţii militare se vor desfăşura şi în Bulgaria.

Până la sfîrşitul acestei luni, la Mihail Kogălniceanu sunt aşteptate aproape 200 de persoane care vor reprezenta personalul de sprijin, iar în august este programată prima rotaţie a trupelor, care va cuprinde militari ai Gărzii Naţionale din Tennessee şi un pluton românesc de infanterie.

Până în octombrie, alte plutoane româneşti de infanterie vor participa la exerciţii similare împreună cu trei companii americane ale Regimentului 2 Cavalerie “Stryker” (2SCR) din Germania, pe intervale de timp de câte 21 de zile. Militarii Gărzii Naţionale Americane, împreună cu militari români, vor efectua iniţial exerciţii tactice de pregătire şi vor folosi vehicule Humvee pentru manevre.
 
Ulterior, militarii din Regimentul 2 Cavalerie şi cei români vor executa manevre cu transportoare amfibii blindate româneşti şi americane (vehicule de luptă de tip “Stryker”) în poligonul Babadag şi în împrejurimi.

Finalizarea lucrărilor de construcţie a spaţiilor de cazare permanentă din vecinătatea aerodromului M. Kogălniceanu este programată pentru sfârşitul acestei toamne. Proiectul, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de dolari americani, prevede posibilităţi de cazare şi masă pentru un maximum de 1.600 militari, care vor participa la viitoarele exerciţii de pregătire.


Schimbare la comandă

Noul comandant american al Forţei Operaţionale Întrunite de Est (JTF-E) a sosit săptămâna trecută, însoţit de un detaşament precursor, la aerodromul din Mihail Kogălniceanu pentru a conduce exerciţiul mixt româno-american ce se va desfăşura în vara şi toamna acestui an în judeţele Constanţa şi Tulcea.

Colonelul Gary R. Russ face parte din Armata a 7-a a Statelor Unite din Europa (USAREUR) cu Comandamentul la Heidelberg, Germania. El va coordona rotaţia din acest an împreună cu omologul său român, colonelul Mihail Nicolescu, de la Divizia 1 Infanterie “Dacica” din Bucureşti.

Născut în Arizona, colonelul G. Russ care este ofiţer al Trupelor Terestre ale SUA de aproape treizeci de ani, a lucrat ca inginer militar atât în Irak cât şi în Afghanistan. Colonelul este căsătorit şi are trei copii. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite