Constanţa: Microbuze supraaglomerate şi cu defecţiuni tehnice, principalele probleme ale transportului în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele mai multe dintre cazuri, microbuzele transportă mai multe persoane decât este prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. În astfel de cazuri, conducătorul primeşte o amendă de la 360 la 480 de lei. Defecţiunile tehnice sunt o altă problemă a transportului în comun practicat în judeţul Constanţa, spun poliţiştii de la Rutieră şi reprezentanţii Registrului Auto Român.

Tragicul accident de săptămâna trecută, în care au murit cinci persoane, a adus în actualitate problemele transportului public.

„De multe ori, microbuzele trec pe galben sau chiar pe roşu, pentru că şoferii ţin neapărat să respecte graficul de parcurs“, a declarat subinspectorul Marius Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa.

În lipsa unui alt plan de combatere a acestei practici, Poliţia recomandă oamenilor să refuze să mai urce în microbuze foarte aglomerate, pentru că, în caz de accident, riscul de deces este foarte mare.

„Transportatorilor le convine, pentru că ei consumă combustibil puţin, dar câştigă bani mulţi din bilete. Oamenii trebuie să se gândească că urcându-se în astfel de microbuze îşi asumă un risc“, a adăugat Ghiţă.

Amenzi şi reţinere de certificate

În afară de faptul că microbuzele sunt supraaglomerate, autorităţile constată că multe dintre ele au defecţiuni tehnice. La ultimul control efectuat de Registrul Auto Român Constanţa (RAR) au fost verificate 69 de autovehicule de transport în comun, dintre care 55 de microbuze.

„Dintre acestea, 33 nu erau conforme. Au fost aplicate 31 de amenzi şi au fost reţinute 22 de certificate de înmatriculare. Autovehiculele fie aveau inspecţia tehnică periodică expirată, fie aveau defecţiuni la sistemul de direcţie, de frânare, de iluminare sau aveau anvelope neconforme“, a declarat Tudorel Calapod, directorul RAR Constanţa.

Drumul crucilor

Cel mai grav accident din acest an s-a înregistrat săptămâna trecută, pe şoseaua Constanţa - Tulcea. Pe acelaşi drum s-au produs în acest an alte 11 accidente, în care şi-au pierdut viaţa alte patru persoane. Accidente rutiere grave se produc şi în oraş din cauza neatenţiei la volan.

Un exemplu concludent este cel petrecut ieri dimineaţă, în zona supermarketului Billa. O tânără de 23 de ani, din Ialomiţa, a fost accidentată de un autobuz în timp ce traversa regulamentar, pe zebră.

Drumuri periculoase sau şoferi imprudenţi

„Accidente grave se produc peste tot, nu putem spune că există un top al celor mai periculoase drumuri“, spune subinspectorul Marius Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa. În acest an, patru accidente grave s-au produs din cauza conducerii imprudente, iar alte două din cauza neacordării de prioritate.

Alte cauze care duc la producerea accidentelor sunt depăşirea neregulamentară, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi nerespectarea distanţei regulamentare.

Locul doi la capitolul accidente rutiere

De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Constanţa s-au produs1.103 de accidente rutiere. 99 de persoane şi-au pierdut viaţa, 146 au fost rănite grav, iar 1.231 au suferit leziuni uşoare.

În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate 1.159 de accidente, în care au murit 101 persoane. Această statistică, înregistrată până la data de 11 noiembrie 2009, clasează judeţul Constanţa pe locul al doilea la nivel naţional, după Bucureşti (3.825, dintre care 117 mortale) în ceea ce priveşte numărul accidentelor rutiere.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite