Mesaj pentru finalista de la Vocea României: „Iuliana Puşchilă, ai votul nostru!“ GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Iuliana, te iubim, eşti cea mai bună şi cu siguranţă vei câştiga!“, spun colegii artistei
„Iuliana, te iubim, eşti cea mai bună şi cu siguranţă vei câştiga!“, spun colegii artistei

Iuliana Puşchilă, adolescenta de 16 ani care reprezintă Constanţa în marea finală a concursului Vocea României de pe Pro TV, este susţinută din plin de colegii săi de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.

Iuliana este elevă în clasa a X-a G, la profilul de Ştiinţe Sociale, şi o are ca dirigintă pe profesoara de informatică Gabriela Dumitrof, iar ca profesoară de Italiană - pe Venera Baltă.

Iuliana şi-a pomenit colegii şi profesorii la concurs, menţionând sprijinul pe care îl primeşte de la ei la fiecare etapă a competiţiei, când un grup de colege vine în platoul de la Vocea României, alături de familia sa.

Colegii Iulianei Puşchilă

„Colegele mi-au spus că nu vor putea să aibă media încheiată la Italiană, pentru că ele lipsesc de la oră ca să fie aici, cu mine, la Bucureşti“, a spus fata la emisiune, iar juriul şi prezentatorul Pavel Bartoş i-au mulţumit profesoarei de Italiană pentru îngăduinţă. „Ne bucurăm mult pentru ea, cum să n-o susţinem? Iuliana şi colegele ei sunt nişte copii buni, vor recupera cu siguranţă materia şi vor lua note mari“, a afirmat zâmbind profesoara Venera Baltă.

Clasa Iulianei este formată majoritar din fete, având doar cinci băieţi în componenţă. Cu toţii au ţinut să-i transmită un mesaj Iulianei Puşchilă, cea care este la un pas de a deveni Vocea României, la numai 16 ani ai săi. „Iuliana, te iubim, eşti cea mai bună şi cu siguranţă vei câştiga, pentru că meriţi! Ai votul nostru!“



Iuliana Puşchilă se înfruntă în seara de luni, 26 decembrie, în marea finală de la Vocea României, cu contracandidaţii Dragoş Chircu, Cristian Sanda şi Ştefan Stan. Ea este cea mai tânără concurentă din concurs şi a fost selectată în competiţie de trei dintre cei patru juraţi: Loredana, Smiley şi Horia Brenciu. Deşi Loredana a plăcut-o mult şi a vrut-o în echipa ei considerând că se regăseşte în adolescenta talentată, Iuliana l-a ales pe Horia Brenciu. Ea a primit de fiecare dată votul publicului care a salvat-o de la dueluri. Iuliana este favorită şi la marea finală datorită vocii remarcabile şi a drăgălăşeniei sale.

image
Iuliana Puşchilă

Citeşte şi:

Iuliana Puşchilă le cântă zilnic coreenilor de la Daewoo Mangalia GALERIE FOTO

Constanţa, campioană la Talente! Iuliana Puşchilă, Iulian Vasile, T&L şi Alin Văduva sunt la un pas de glorie! GALERIE FOTO



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite