Mazăre scoate la iveală „caracatiţa mafiotă care guvernează statul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Am adunat un material de presă din care reiese întinderea şi grozăvia caracatiţei care stăpâneşte statul român, o caracatiţă mafiotă, i-aş putea spune, în care sunt implicaţi procurori, servicii speciale, judecători, directori la mari întreprinderi de stat şi bani, bani foarte mulţi“. Aşa şi-a început primarul Constanţei Radu Mazăre discursul de astăzi, în faţa presei.

Este un preambul pentru nemulţumirea edilului cu privire la judecătoarea care instrumentează dosarul său întocmit de DNA. Edilul susţine că la ultima înfăţişare, atitudinea magistratului era „vădit partizană“ faţă de procurorul DNA.

„În 28 octombrie acum aproape 2 ani dosarul meu a ajuns la Curtea de Apel şi a fost tras la sorţi judecătorul, aşa cum spune legea, şi numit un complet de judecată. Completul C2 Fond. Pe 18 februarie 2010, ca atare aproape la un an şi jumătate, în şedinţa colegiului de conducere al Curţii de Apel s-a hotărât schimbarea completului şi a judecătorului în dosarul meu, respectiv judecătorul Lia Savonea a fost schimbată cu judecătorul Elena Ursulescu pe motiv că doamna judecător Lia Savonea avea prea mult de muncă“, a declarat astăzi Radu Mazăre.

Fiul judecătoarei, anchetat de DNA

În urmă cu o săptămână, edilul Constanţei a apărut în faţa noului complet de judecată. „Am cerut nişte excepţii de neconstituţionalitate, nu s-a exprimat asupra lor, a insistat să treacă la audieri... Mi-a lăsat un gust amar. Când am ieşit de la Curtea de Apel, pe scări, un ziarist mi-a suflat următorul lucru: «Băiatul judecătoarei este anchetat de către DNA!»“, a spus Mazăre. Edilul spune că a urmat apoi propria sa anchetă în ceea ce o priveşte pe judecătoare, care a scos la iveală faptul că într-adevăr judecătoarea Elena Ursulescu are un fiu. „Conform declaraţiei privind funcţiilor juridice exercitate de rude, judecătoarea Elena Ursulescu are un băiat, Dragoş Alexandru Ursulescu, avocat la Baroul Bucureşti“, susţine Radu Mazăre. Edilul a scos la iveală o adevărat încrengătură economică în care fiul judecătoarei este implicat - motivul pentru care este anchetat de procurorii DNA.

Patron de firmă de apartament

Răsfoind presa naţională, Mazăre spune că a descoperit că fiul judecătoarei Ursulescu, asociat cu alţi doi avocaţi din Bucureşti la firma Best Recuperare Creanţe SRL, cu un capital social de 200 de lei şi adresa socială într-un apartament locuit de o femeie de 77 de ani. Ulterior, firma şi-a schimbat acţionariatul. „În prezent, asociat unic la firmă este un bulgar, Gheorghiev Ludmil, fost consilier şef al Ministrului Apărării din Bulgaria şi presupus membru al serviciilor de informaţii militare din Bulgaria“, susţine Radu Mazăre. Firma cu pricina a primit însă un contract care valorează 128 de milioane de lei pentru recuperare de creanţe. Citând mai multe mijloace media din Craiova, primarul Constanţei spune că în perioada în care fiul judecătoarei era acţionar, au fost încheiate 9 contracte de cesiune creanţe între Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi Best Recuperare Creanţe SRL, prin care firma de apartament urma să încaseze creanţele de la CET Braşov, CET Arad, Electrocentrale Oradea, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Tr. Severin şi COLTERM Timişoara, în valoare totală de 128 de milioane de lei.

Teama edilului

Anul trecut, directorul SNLO Daniel Burlan a făcut plângere penală în ceea ce priveşte comisioanele percepute de firma la care fiul judecătoarei este acţionar. „Cercetările încep asupra faptei şi se extind asupra persoanelor. Acţionar cu 30 la sută la momentul încheierii contractului era Dragoş Alexandru Ursulescu, fiul judecătoarei Elena Ursulescu de la Curtea de Apel Bucureşti“, a precizat Mazăre. În finalul discursului, edilul Constanţei a întrebat: „Oare Elena Ursulescu, mama avocatului milionar Dragoş Alexandru ursulescu, anchetat de DNA şi prezumtiv de a fi pus sub învinuire şi de a-şi pierde banii şi libertatea, mă va judeca obiectiv şi imparţial în dosarul meu cu acelaşi DNA?“. Mazăre spune că va recuza completul de judecată.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite