Mazăre şi-a năşit asistenta de cabinet GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mireasa a sărutat mâna naşului Radu Mazare
Mireasa a sărutat mâna naşului Radu Mazare

Primarul Constanţei,  Radu Mazăre, a fost naş mare sâmbătă seara: edilul a acceptat propunerea şefei sale de cabinet de a o cununa. Pentru că primarul nu este căsătorit a fost nevoit să obţină o derogare specială.

Mireasa a fost Andreea Scorei, şefa de cabinet a primarului. Andreea s-a căsătorit cu George Iorov, fiul unui om de afaceri constănţean. Cununia  cuvilă şi religioasă  fost oficiată sâmbătă seara la Catedrala Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel“. Petrecerea a fost organizată la clubul Office din staţiunea Mamaia. Printre cei invitaţi să întreţină atmosfera s-a numărat interpretul de muzică grecească Ionuţ Galani. 


Mazăre îşi năşeşte asistenta de cabinet

Update Invitaţii au fost aşteptaţi cu un covor roşu care ducea până la intrarea în catedrală şi care era străjuit de suporturi cu flori. Mirii au ales să facă atât cununia civilă cât şi cea realigioasă în biserică. Cel care a oficiat cununia civilă a fost Gabi Stan, viceprimarul Constanţei.


Mazăre îşi năşeşte asistenta de cabinet

Update: Radu Mazăre a ajuns la biserică la volanul Bentley-ului său. Primarul  a purtat un costum negru clasic, potrivit unei ocazii solemne, cu un imprimeu pe mâneca dreaptă şi papion negru. În maşina sa a sosit la biserică şi mireasa, Andreea Scorei. Mirele, George Iorov a sosit la biserică într- un Morgan roşu pus la dispoziţie de naşul său.  Mirele a avut un costum negru clasic şi a fost încălţat cu pantofi roşii. În autoturismul său a venit şi partenera lui Radu Mazăre, o domnişoară blondă îmbrăcată festiv.



Update: Mireasa a purtat o rochie albă cu un design modern, însă cu un model simpu. Rochia a avut o trenă lungă de doi metri, voalul a fost lăsat pe faţă până în pământ, iar şefa de cabinet a primarului şi-a accesorizat ţinuta cu o pereche de pantofi roşii. Mireasa a ales să-şi prindă părul în coc. Buchetul de mireasă  a fost mov, din cale.

Mazăre îşi năşeşte asistenta de cabinet
Mazăre îşi năşeşte asistenta de cabinet

Update Cununia civilă nu a durat mult. La întrebarea: „Cetăţene George Iorov, o iei în căsătorie de bună voie şi nesilit de nimeni pe Andreea Scorei?“, mirele a răspuns un „Da“ timid. Mireasa sa s-a dovedit mai hotarâtă, rostind un „Da“ răspicat. Tinerii au fost declaraţi soţ şi soţie.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş


Update: Cununia religioasă a fost oficiată de un sobor format din şapte preoţi.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Update: Fraţii lui Radu Mazăre şi apropiaţii din anturajul său au fost prezenţi în formulă completă la ceremonie. Singurul absent a fost Răducu Mazăre, fiul primarului.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Printre invitaţi s-a numărat şi Ileana Pescariu, fosta soţie a sportivului Dinu Pescariu şi realizatoare TV. „Le urez mirilor casă de piatră, să fie fericiţi, mai ales că aşteaptă un bebeluş. Aşa că le doresc tot binele din lume şi sper să dureze căsnicia lor până la sfârşitul vieţii“, a spus Ileana Pescariu. Ea a purtat o ţinută semnată de Ştefan Pelger.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Update: Ceremonia religioasă s-a încheiat, iar mirii, naşii şi invitaţii s-au mutat în club Office din Mamaia, unde a fost organizată petrecerea. „Un gând bun pentru miri: am sfătuit-o pe mireasă să nu îl toace pe mire la cap“, a spus Radu Mazăre la ieşirea din biserică.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Naşul mare s-a declarat invidios că finul său a avut o ţinută mai excentrică decât a sa. „M-a halit cu pantofii. La sacou nu, dar la pantofi şi la papion m-a tăiat“, a declarat Mazăre în stitul său caracteristic.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Darurile de nuntă au fost la fel de originale ca naşul. Mazăre i-a cumpărat finului său o bicicletă, iar George Iorov i-a dăruit lui Mazăre un zmeu. „E bine, am ieşit pe profit pentru că e un zmeu mare“, a spus primarul Constanţei.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Mirii au amânat luna de miere pentru la anul. „Ne cunoaştem de un an şi puţin, iar acum aşteptăm fetiţa. Ne dorim să fie sănătoasă, iar apoi ne vom gândi şi la luna de miere“, a mărturisit mireasa.

Nunta la care Radu Mazare a fost naş

Aproximativ 400 de invitaţi au sosit la nunta Andreei şi a lui George Iorov. Printre nuntaşi s-au numărat Puiu Haşotii, senator PNL şi coleg de partid cu socrul mare Gheorghe Iorov, Decebal Făgădău, viceprimarul Constanţei, angajaţii primăriei - Ionel Pilat, Marcela Frigioiu, Marcela Enache, Antoanela Dancu, Liviu Tramudana, precum şi Dumitru Coiciu, directorul regiei de transport în comun şi Timur Ibram, consilier PSD.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite