Două ziariste au fost atacate în Piata Chiliei din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele speciale ale Poliţiei caută proxeneţi
Forţele speciale ale Poliţiei caută proxeneţi

Forţele speciale ale Poliţiei au descins, ieri dimineaţă, în casa unor rromi din Piaţa Chiliei, despre care oamenii legii aveau informații că se ocupă cu traficul de persoane. Două ziariste din Constanța au fost înconjurate de câteva zeci de persoane și au scăpat cu greu din mâinile bătăuşilor.

Incidentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe strada Ion Raţiu, în momentul în care poliţiştii şi jandarmii au ieşit din locuinţele suspecţilor. Reţinuseră şase persoane: trei bărbaţi şi trei femei. Pe timpul întregii acţiuni, rudele proxeneţilor, câteva zeci la număr, asistaseră din stradă la întreaga acţiune.

Vezi aici VIDEO cu bătaia!

În momentul în care jandarmii şi poliţiştii au plecat din Piaţa Chiliei cu suspecţii încătuşaţi, rudele s-au dezlănţuit. Corespodentele ProTV - Diana Sobaru şi Antena 3 - Iulia Stanciu au fost au fost înconjurate de zeci de persoane. Au fost lovite şi împinse şi au scăpat cu greu din mâinile bătăuşilor.

Fotoreporter „Adevărul de Seară" Constanţa atacat cu un cuţit de un taximetrist!

„Maşinile Jandarmeriei s-au retras iar noi am rămas să filmăm câteva cadre cu plecarea lor. Cred că erau 50 de persoane şi pur şi simplu au tăbărât pe noi. M-au îmbrâncit, m-au lovit în picior. Am încercat să fug dar două femei s-au luat după mine. M-au tras de păr şi mi-au rupt tricoul. Am încercat să mă apăr, le-am lovit cu geanta. Am avut noroc că jandarmii nu ajunseseră decât la colţul străzii şi s-au întors ca să ne escorteze la maşini“, a afirmat corespondenta ProTv, Diana Sobaru. Jurnalista este soţia unuia dintre şefii Poliţiei Rutiere Constanţa.

În timp ce o parte din ţigani şi-au revărsat furia asupra Dianei Sobaru, alţii au tăbărât pe reporterii Antenei 3. „Am vrut să luăm un ultim cadru. Au început să devină agresivi dintr-o dată. Au sărit efectiv pe mine, alţi doi bărbaţi l-au atacat pe operator. Nici nu ştiu cine m-a lovit sau cum a reuşit colegul meu să filmeze. Mă bucur că a fost atât de inspirat să alerge după maşina jandarmilor şi să le facă semn, pentru că nu ne ajuta nimeni. Am încercat să oprim un taxi dar nu a oprit “, spune Iulia Stanciu, corespondentul Antenei 3.


image

Click pe poze pentru a vedea imagini cu jurnalistele agresate şi de la acţiunile Poliţiei!


Până la acest moment nu există niciun punct de vedere oficial din partea Jandarmeriei sau Poliţiei, cu privire la acest incident.
Diana Sobaru a depus o reclamaţie la Secţia 1 Poliţie, pentru ameninţare şi lovire. Două dintre agresoare au fost amendate cu câte 500 de lei.

Update: „Atacurile fizice și verbale la adresa jurnaliștilor sunt inadmisibile. Cei care sunt victimele unor astfel de abuzuri trebuie să depună plângere la Poliție și să se înarmeze cu multă răbdare, întrucât un eventual proces poate să dureze o perioadă mai îndelungată. Perseverența este însă utilă pe termen lung, pentru că descurajează recidiva unor astfel de situații. Este important ca jurnaliștii să semnaleze public atacurile, să ia legătura cu organizațiile de media și cu un avocat și să se asigure că agresorii sunt sancționați“, a declarat Maria Popa, co-autor al Raportului FreeEx – Libertatea Presei în România, realizat de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite