Constanta: Maramureşenii au venit la târgul din sudul litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Maramureşenii au venit la târgul din sudul litoralului
Constanta: Maramureşenii au venit la târgul din sudul litoralului

Ei şi-au poftit clienţii de la malul mării la ţuică şi afumătură pe gustate şi pe luate. Pe mesele altor precupeţi s-au aflat şi produse bulgăreşti vândute la suprapreţ pentru cei care au vrut să guste ciocolata, seminţele de floarea-soarelui sau rahatul din ţara vecină.

Mirosul de la grătarele cu mici i-a atras pe locuitorii din Mangalia care s-au oprit chiar şi numai de curiozitate să vadă ce pot găsi la vânzare la târgul de legume amenajat astăzi în apropierea portului turistic. Târguiala s-a făcut pe ritmuri de muzică populară de pe o scenă amplasată în vecinătatea târgului.

Unii viticultori erau însă tare supăraţi. „Noi investim şi nu avem ce mânca pentru că se aduce <> din afară, iar oamenii se duc în marile magazine. Stăm cu struguri pe câmp şi nu avem cui să-l vindem“, a spus Dan.„Piaţa e îmbâcsită de marfă străină, iar pe ai noştri îi facem îngrăşăminte“, a mai spus podgoreanul.

Cumpărătorii s-au înghesuit cel mai mult la producătorii veniţi tocmai din Sighetu Marmaţiei care i-au îmbiat cu ţuică de prune şi cireşe cu 15 lei litrul şi muşchi şi şunculiţă afumată. „La noi e criză de timp, nu de altceva. Pot da la zece oameni de lucru, dar aşa unii preferă să stea la bar în loc să muncească. Pe litoral au fost mulţi turişti aşa că nu ar trebui să se plîngă de criză“, a spus Ion Bledea.

Şi locuitorii din Mangalia au încercat să profite de târgul de toamnă şi au adus produse bulgăreşti: ciocolată, biscuiţi, rahat, seminţe de floarea soarelui şi altele. „Ne chinuim să câştigăm şi noi o pâine. Unora li se par scumpe, dar să ştiţi că sunt mai bune la gust decât produsele româneşti“, a declarat Marian. Deşi producătorii bulgari nu s-au înghesuit la târg, autorităţile locale intenţionează să le facă loc pe viitor în pieţele din oraş.

Cu poneiul...la Valu lui Traian

Şi pe stadionul din localitatea constăţeană Valu lui Traian a fost atmosferă de sărbătoare. Micii au sfârâit pe grătare, iar berea şi mustul au curs din belşug. Precupeţii veniţi de prin judeţ au reuşit să mai vândă câte un pic din marfă deşi rămân cu multe kilograme în depozite.

 „Încercăm să adaptăm preţurile după cât pot lua clienţii, dar oamenii nu mai au bani. În magazine este marfă tot timpul adusă din afară şi de asta oamenii nu mai fac provizii deşi preţuriule sunt duble faţă de ale noastre“, a spus Emilia Galani de la Asociaţia Producătorilor de Legume şi Cartofi Constanţa.

 Expoziţia de animale a fost atracţia copiilor: labradori, câini ciobăneşti, cai, oi, măgari, porumbei şi găini. Beikan Mologani are doi ponei aduşi din Olanda pe care mai scoate un bănuţ oferind câte o plimbare de 5 lei, dar nu i-a luat pentru afaceri. „I-am luat pentru copii acum patru ani. Unul m-a costat 1.000 de euro şi cheltuielile sunt pe lună de vreo 500 de lei ca să îi îngrijim“, a mai spus el.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de mâine

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite