Constanţa: Micuţii „Jackie Chan“ de la Mangalia
0Mangalia a găzuit, ieri, o premieră naţională: Campionatul naţional de Kung-Fu pe echipe, organizat de Asociaţia Naţională de Kung-Fu (ANKF), cu sprijinul Clubului Sportiv „Shaolin Callatis“ Mangalia. Competiţia a reunit 140 de sportivi din întreaga ţară.
Clubul Sportiv Mangalia a fost gazda manifestării sportive la care au luat parte 140 de sportivi de la 12 cluburi naţionale. „S-au format astfel 59 de echipe pentru concurs“, a declarat preşedintele ANKF, sensei Florin Iordănoaia. Probele de concurs au constat în confruntările non-contact Sanda şi light-fighting Sanda. Echipele au fost formate din câte trei sportivi, atât la masculin (trei băieţi), feminin (trei fete), cât şi la mixt (o fată şi doi băieţi).
Micii favoriţi
Competiţia a avut un caracter deschis, grupele de vârstă ale participanţilor fiind de la 6 la 34 de ani. Dacă printre seniori au fost favorite nume grele în sportul de contact, ca Alexandru Neagu (18 ani) - multiplu campion naţional şi european, Lucian şi Bodgan Druche, Alin Enache, Alexandru Antonache sau Alexandru Andrei, cei care au captat atenţia au fost cei mici.
La numai câteva luni de când practică acest sport au reuşit să facă performanţă. Cel mai mic participant a fost Andrei Oltean (6 ani), din Mangalia, înscris la Clubul Sportiv Shaolin Callatis din decembrie 2008. „Este prima lui competiţie de când l-am înscris la Kung-Fu“, a declarat tatăl lui Andrei, Romu Horia Oltean, care, la rândul său, a practicat acest sport timp de cinci ani. Recunoaşte că a fost dorinţa sa ca Andrei să facă un sport din simplul motiv că „este foarte energic“. „A avut de ales între fotbal, tenis de câmp şi lupte, pentru că doar acestea sunt posibilităţile în Mangalia, iar el a ales Kung-Fu“, a declarat Romu Horia Oltean. El a mai spus că nu vrea să îl forţeze pe fiul său să practice un sport anume. „Trebuie să fie alegerea lui pentru a-l practica din plăcere“, a mai spus Oltean. Andrei s-a clasat pe locul doi la echipe.
A ales Kung-Fu în locul dansurilor
Din echipa feminină, favorita la categoria de vârstă 6 - 7 ani a fost Andreea Andronache din localitatea 2 Mai, elevă a Clubului Sportiv Shaolin Callatis. Practică acest sport de un an şi trei luni şi deja a trecut în propriul palmares o medalie de aur, două de argint şi una de bronz, câştigate la competiţii naţionale, europene şi balcanice. „Am făcut scrimă la CSS 1 Constanţa timp de 10 ani şi cred că eu am fost cel care a îndemnat-o să facă un sport“, explică tatăl Andreei, Ştefan Dan Andronache.
La fel ca şi colegul său de club, Andreea a avut de ales. „Mama ei a dus-o la cursuri de dans, dar a refuzat să se desprindă de mâna ei. Când am dus-o la sala de Kung-Fu, parcă era acolo de hăt vreme“, mai spune Andronache. În ambele cazuri, motivele pentru care părinţii au ales să îi îndrume pe micuţi către o viaţă sportivă au fost legate de excesul de energie al copiilor, dar şi faptul că un sport îi disciplinează şi le formează caracterul.
Andreea s-a clasat ieri pe locul trei la echipe mixte. „Ea a câştigat, însă băieţii, începători fiind, au pierdut“, a declarat Florin Iordănoaia.