Mamaia sună fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Iancu
Mariana Iancu

Festivalul care i-a dat pe Laura Stoica, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu s-a transformat într-o băşcălie. Din dorinţa de a păstra o tradiţie, organizatorii se chinuiesc an de an să organizeze o tentativă de festival, de parcă ar fi devenit o obligaţie.

Până în urmă cu două decenii, festivalul aducea sărbătoare în fiecare casă, aşa cum aducea un meci al Naţionalei. Toată familia se aduna în faţa televizorului alb – negru şi aştepta cu sufletul la gură să vadă cine va fi câştigătorul. Acesta dădea şlagărul verii şi următorul disc cu vinil.

Acum, melodia câştigătoare trăieşte doar o seară. Nimeni nu a mai auzit de vreun câştigător al festivalului din ultimii ani a cărui carieră să fi continuat.
Organizatorii se agaţă cu disperare de trecut, dovadă cântecele retro care se aud an de an pe scena festivalului.

Festivalul năştea şlagăre, acum naşte doar un proprietar de maşină. Nu este numai vina concurenţilor şi a organizatorilor, ci a întregii societăţi. Vina începe în ziua preselecţiei când, practic, se fac cărţile. Acum, impresarii nu mai caută finaliştii de la Mamaia, ci doar piţipoancele din budoaruri. Societatea nu-i mai gustă, deşi mulţi concurenţi sunt mult mai talentaţi decât vocile care urcă în topurile muzicale. 

Înainte cu 20 de ani cine câştiga festivalul devenea vedetă. Azi, devine mai bogat cu un ...autoturism, premiu oferit de organizatori. Sau cu un soţ. (vezi Ana Maria Chilian)
Acum, mai importante decât şlagărele sunt gablonţurile. Bernice Chitiul, o adolescentă de 16 ani din Bistriţa, nu a fost lăsată să cânte pentru că a refuzat accesoriile oferite de echipa de stilişti. Nu a fost singurul scandal în care a fost implicată, fiind acuzată şi de plagiat. 

Cu toate acestea, pe scena ultimei ediţii a curs cu diplome. Tânăra acuzată de plagiat a primit un premiu surpriză în valoare de 1.000 de dolari de la Margareta Pâslaru, iar organizatorii s-au felicitat între ei. Premiul Fundaţiei Internaţionale „Ion Voicu“ a fost decernat lui Cristian Zgabercea, preşedintele comisiei de organizare al Festivalului Naţional de Muzică Uşoara Mamaia 2011, pentru buna organizare. 

La lumina reflectoarelor totul e lumină şi confeti. După cortină, instrumentele cântă fals. Arcuşul viorii s-au rupt, iar clapele pianului au amuţit...

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite