Mama a două fete stabilite în Japonia: „A reuşit să-l ia pe băieţel de la grădiniţă între două cutremure“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele românilor plecaţi în Japonia au trecut prin toate chinurile Iadului până au aflat dacă sunt bine sau nu. Foarte multe familii din Constanţa au câte o rudă în Peninsula Niponă, iar vestea că această ţară a fost zguduită cu un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter, care a fost urmat de un tsunami, i-a pus pe jar.

Maria Petcu, de 54 de ani, din Constanţa are două fiice stabilite de 10 ani în Japonia. Fiica cea mare, Mădălina, de 33 de ani, este însărcinată şi mai are un băieţel de cinci ani - Haruiuki. Este profesor de limba engleză într-un orăşel numit Hamamatzu. Cea mijlocie, Valentina, are 31 de ani, şi are un fiu de 6 ani - Makio. Este manager la o firmă de construcţii în oraşul Mishima, regiunea Shizoka.

„Parcă am avut o presimţire. Trebuia să merg la fiica cea mică, Bianca, dar ceva m-a reţinut. M-a strigat soţul să-mi arate la televizor ce se întâmpla acolo. Am început să le sun pe Mădălina, fiica cea mare, şi pe Valentina, cea mijlocie, dar nu le mergeau telefoanele“, povesteşte cu lacrimi în ochi Maria Petcu. „Ştiam că Makio, nepotul cel mare, era la grădiniţă şi nici nu puteam să îmi închipui ce s-a întâmplat“, povesteşte femeia.

Au trecut mai bine de trei ore până a reuşit să ia legătura cu fiica cea mijlocie, Valentina. „Mai întâi am reuşit să luăm legătura cu ele pe Internet şi ne-au spus că sunt bine. Acum un sfert de oră m-a sunat Valentina şi mi-a spus că nu au păţit nimic. A reuşit să-l ia pe Makio de la grădiniţă între două cutremure. L-a găsit, împreună cu ceilalţi copii, în curtea grădiniţei, stând în genunchi, cu mâinile pe picioare şi cu capul lipit de pământ“, povesteşte plângând Maria.

Cele mai lungi ore

A trecut prin trei ore crunte în care nu ştia dacă fetele sale şi nepoţii i-au fost afectaţi de cutremur. Apoi a venit valul uriaş, care a măturat totul în cale. A răsuflat uşurată când a aflat că zonele în care sunt stabilite cele două fiice ale sale au fost ferite de catastrofă. „Suntem bine amândouă“ - atât a vorbit cu Valentina, care a rugat-o pe mama sa să îi liniştească pe cunoscuţii celorlalte constănţence stabilite în zona de sud-est a Japoniei. Valul nu a ajuns acolo, deşi oceanul este aproape, iar cutremurul a provocat doar pagube materiale în acea zonă.

Maria Petcu spune însă că românii care nu au reuşit să ia legătura cu rudele lor de acolo să sune la Ambasada Japoniei la Bucureşti. Au un sistem informaţional foarte bine pus la punct şi ar purtea să ajute la contactarea rudelor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite