Constanta: Litoral 2009/ Pana de curent „loveşte“ de două ori pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Litoral 2009/ Pana de curent „loveşte“ de două ori pe săptămână
Constanta: Litoral 2009/ Pana de curent „loveşte“ de două ori pe săptămână

Penele de curent tind să devină un obicei; curentul se taie de mai multe ori pe parcursul aceleaşi zile! În plus, unele străzi sunt luminate ziua şi stau în beznă totală noaptea. Reprezentanţii Electrica au diverse scuze: vremea rea, defecţiuni la reţea şi copaci căzuţi peste cabluri.

„Am deschis restaurantul în iunie 2008. Cel puţin o dată pe săptămână ne taie curentul. De obicei ne cade la prânz, când la noi e perioadă de vârf. Joi am avut pană de curent, azi - pană de curent. Am pierdut o groază de bani“, spune Adrian Ragea, administratorul restaurantului „4 Friends“. Localul e situat pe Bulevardul Mamaia, iar curentul se întrerupe de regulă doar pe acea parte a bulevardului pe care se află restaurantul.

Reclamaţiile nu rezolvă situaţia

Explicaţiile oferite de specialiştii firmei Electrica sunt diverse. În perioada Crăciunului anului 2008, când curentul a căzut două zile, Electrica a spus că „s-a ars un cablu foarte gros“ şi că l-a înlocuit. La ultima pană de curent, cea de ieri (duminică), Electrica a motivat că un copac atinge două fire, şi că de aceea s-a oprit de şase ori curentul...

Foarte interesant este faptul că, la pana de curent de la Crăciunul anului trecut, nişte angajaţi de la Electrica i-ar fi sugerat patronului că „dacă stăm cuminţi, o să ne lege pe partea cealaltă a bulevardului, care nu are probleme“. Patronul a stat cuminte, adică nu a făcut reclamaţie, dar penele de curent au continuat.

Pana de curent nu i-a interesat pe inspectorii OPC

La fel de ciudat, pana de curent de joi a survenit chiar în momentul în care în local era un control de la OPC. Inspectorii OPC nu au părut interesaţi de problemele de la Electrica, în schimb au cerut explicaţii despre modul în care se eliberează bonuri clienţilor, într-o asemenea situaţie.

Patronul le-a răspuns că, potrivit legii, dacă nu funcţionează casa de marcat, se eliberează chitanţe. Problema cea mai gravă pentru un asemenea local nu este însă nefuncţionarea casei electronice de marcat, ci a frigiderelor şi vitrinelor încălzite electric, în care se expune mâncarea oferită clienţilor. „Avem noroc că mai avem şi utilaje pe gaz, ca să mai putem funcţiona. Altfel eram chiar legaţi de mâini şi de picioare!“, spune Adrian Ragea.

Momentele în care se opreşte curentul la Constanţa sunt extrem de ciudate. După ce ieri bulevarde întregi au fost iluminate în miezul zilei, azi noapte aceleaşi străzi au beneficiat de beznă totală! Amintim că, la restaurantele din drumul spre Mamaia, curentul s-a oprit joi seară exact la începutul primei reprize a meciului Ujpest - Steaua, când toate localurile erau pline de clienţii veniţi să vadă meciul de fotbal.

Curentul a fost oprit, la Delfinariu, de cinci ori

Oprirea energiei electrice a devenit un obicei. De la Serviciul Deranjamente al Enel Electrica s-au dat mai multe variante posibile constănţenilor care au sunat ieri în disperare. De acest lucru au fost deranjaţi şi turiştii cazaţi la hotelurile din apropiere care nu au mai beneficiat de toate condiţiile unui sejur plăcut.

„Am avut reclamaţii de la clienţi care s-au plâns că era cald în cameră. Unii au fost deranjaţi că nu se putea face cafea la bar, că nu se puteau uita la televizor în cameră. Când am sunat, mi-au zis că este o defecţiune la un generator“, a spus recepţionera hotelului „Mary şi Iotis“, Adina Anghel.

Reprezentanţii Enel dau vina pe vântul puternic şi pe ploaie pentru lipsa de curent. „Zona Delfinariu a rămas nealimentată cu energie electrică din cauza vântului puternic şi a ploii, prin avarierea unui cablu electric de medie tensiune şi a trei posturi de transformare. În jurul orei 10.30 a fost alimentată parţial cu energie zona. A rămas afectat un post de transformare ce alimenta zona străzii Zorelelor“, a declarat Alina Oana Pascu, Relaţii Externe Enel.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite