Constanta: Litoral 2009 / Ani Mincea îi vindecă pe turiştii străini cu nămol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Litoral 2009 / Ani Mincea îi vindecă pe turiştii străini cu nămol
Constanta: Litoral 2009 / Ani Mincea îi vindecă pe turiştii străini cu nămol

Timp de trei decenii, constănţeanca i-a ajutat pe turiştii-pacienţi care vin la mare pentru tratamentul cu nămol, iar acum, la 53 de ani, este colegă de facultate cu fiica sa.

Ani Mincea lucrează ca asistentă medicală pe litoralul românesc de 31 de ani. În tot acest timp a cunoscut turişti din toate colţurile lumii. A început ca şi registrator medical, iar între timp şi-a finalizat studiile medicale.  „Întotdeauna m-am visat într-un halat alb”, spune hotărâtă asistenta.

De trei ani este administrator la Băile Reci din Eforie Nord, unde asigură şi asistenţa medicală a pacienţilor. Cum a mai lucrat şi în alte staţiuni, mulţi dintre turiştii care i-au fost pacienţi au urmat-o aici. Cu o parte dintre ei a legat prietenii pe viaţă.

 „Aproape că am îmbătrânit împreună. Mi-am făcut prieteni printre turiştii veniţi de zeci de ani din Franţa, Germania, Beirut, Liban”, spune constănţeanca.

Femeia explică că tratamentele cu nămol sunt pentru turiştii-pacienţi o adevărată cură de sănătate. Asistenta stă toată ziua în mijlocul lor şi are grijă de sănătatea fiecăruia în parte.

 Îmbrăcată cu halatul alb, pe Ani o vezi printre turiştii înnegriţi de nămol, stând la soare. Le ia tensiunea, le explică procedurile de aplicare, dar nu uită şi de atribuţiile de administrator pe care le îndeplineşte în cadrul bazei de tratament.

Vorbeşte trei limbi străine

La Băile Reci din Eforie Nord, Ani Mincea este sufletul complexului. Toată lumea o cunoaşte şi, la orice problemă pe care i-o semnaleză turiştii, asistenta răspunde cu un zâmbet generos. „Nu mi-a plăcut niciodată atitudinea prea dură a cadrelor medicale. Nu te costă nimic să fii drăguţ cu pacienţii”, spune femeia.

La Băile Reci vin zeci de mii de turişti în fiecare sezon estival, iar constănţeanca le răspunde fiecăruia de limba lui. „Vorbesc foarte bine franceza şi ştiu să mă fac înţeleasă la fel de bine în italiană şi în germană”, spune asistenta. La centrul de tratament lumea este relaxată, iar odată ajunşi pe malul lacului, turiştii lasă deoparte orice urmă de pudism.

„Practic, ne întoarcem de unde am plecat, dezbrăcaţi, pe malul mării, acolo unde s-a născut viaţa. Nu are de ce să ne fie ruşine, mai ales că este vorba despre sănătate”, spune constănţeanca.

Studentă la 53 de ani

Marele ei regret este că nu a urmat o facultate în timpul tinereţii. Crede însă că niciodată nu este prea târziu să mai înveţi ceva, aşa că s-a înscris, la 53 de ani, la facultate. Nu îi este ruşine de asta, dimpotrivă, Ani spune că este un motiv de laudă.

 În timpul anului universitar merge la cursuri la braţ cu fiica ei, iar printre colegi s-a integrat perfect. „Am colegi foarte tineri, dar toţi îmi spun Ani şi îmi sunt foarte dragi. Ne ajutăm reciproc la cursuri”, zice femeia.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite