Constanta: Litoral 2009/Invazie de inspectori în clubul Tan Tan din Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Litoral 2009/Invazie de inspectori în clubul Tan Tan din Mamaia
Constanta: Litoral 2009/Invazie de inspectori în clubul Tan Tan din Mamaia

Controlul autorităţilor a vizat mai multe probleme de protecţia consumatorului, depăşirea nivelului de zgomot şi nereguli fiscale. Unitatea a fost amendată cu 20.000 de lei şi riscă închiderea.

O armată de inspectori de la Protecţia Consumatorilor, Garda de Mediu, Sănătate Publică, Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă. pompieri a pornit, azi-noapte, în control pe litoral. Însoţiţi de poliţişti şi jandarmi, echipa a mers, după miezul nopţii, în clubul Tan Tan din Mamaia.

Reprezentanţii instituţiilor au început verificările în funcţie de tematica pe care o aveau. Muzica răsuna în continuare, iar clienţii nu s-au arătat deranjaţi şi şi-au văzut mai departe de distracţie deşi atenţia le-a fost atrasă de numărul mare de persoane intrate în club. Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC) au controlat băuturile şi produsele care erau oferite clienţilor.

„Am urmărit în primul rând respectarea termenelor de valabilitate şi a condiţiilor în incintele unde se fumează şi analizăm închiderea unităţii deoarece că nu se asigură dreptul de a fi protejat al nefumătorilor“, a declarat şeful CJPC, Bogdan Dima.

 El a mai spus că unitatea va primi şi o amendă de 20.000 de lei pentru că în urma controlului au fost găsite câteva sticle de suc cu termen de valabilitate expirat, unele nu aveau etiche şi nu erau păstrate corespunzător. Mai mult a fost criticat şi zgomotul care răzbătea din cortul imens amenajat lângă faleză şi care, în opinia sa, deranjează turiştii.

Sufocaţi de controale

Reprezentaţii clubului Tan Tan au fost chemaţi şi ei să răspundă în faţa inspectorilor care întocmeau actele şi concluzionau neregulile găsite. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi că sunt mult prea des vizaţi de controale.

 „Consider că este un abuz având în vedere că în trei săptămâni, am avut 10 sau 11 controale care au vizat doar acest club şi nu cred că a fost ales la întâmplare. Avem ca dovadă registrul de control. Săptămânal avem mai multe astfel de controale“,  a replicat managerul unităţii Vlad Covaci.

În ce priveşte, spaţiul necesar nefumătorilor, el a spus că nu este necesară amenajarea lui în condiţiile în care funcţionează într-un spaţiu deschis. Ei nu au fost de acord nici cu abaterea semnalată pentru zgomotul produs de boxele din club.

„În momentul în care va fi singurul club care funcţionează cu muzica tare, vom lua măsuri, dar sunt atâtea cluburi lângă hoteluri unde nu pot dormi oamenii. Sunt zece astfel de cluburi numai în Mamaia“, a mai spus Covaci.

Controale au fost şi în staţiunea Costineşti, iar inspectorii au anunţat că este doar începutul întrucât verificările vor continua pe întreg litoralul şi toată vara şi în funcţie de nereguli va curge cu sancţiuni.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite