Constanţa: Litoral 2009 / Începe „Mamaia“ cu muzică populară
0
Cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Folclor şi Dans Românesc, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, va începe pe 27 august, la Teatrul de Vară Soveja din Mamaia.
Până pe 29 august, turiştii iubitori de folclor şi tradiţii româneşti aflaţi pe litoral îi vor putea urmări pe tinerii ce aspiră la gloria şi recunoaşterea unor nume precum Irina Loghin sau Maria Ciobanu. Aceştia vor lua parte la cele două secţiuni ale concursului, interpretare şi compoziţie.
Marii câştigători vor fi aflaţi în ultima seara a festivalului. Pe lângă concursul propriu-zis, în fiecare zi vor avea loc recitaluri ale unor interpreţi cunoscuţi. Printre aceştia se numără Tudor Gheorghe, Grigore Leşe, Ioan Bucşa, Valentin Albăştean, Elena Mândrescu, Atena Bratosin, Ileana Martal sau Ama Almăşan Ciontea.
Unde se vând biletele
Preţul unui bilet pentru o seară de festival este de 20 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la casieriile Teatrului Soveja. În prima şi în ultima seară a festivalului, programul este între orele 19.00 şi 24.00, iar pe 28 august, între 19.40 şi 23.00.