Constanţa: Lanţul viu al disperării

Constanţa: Lanţul viu al disperării

Şomerii Constanţei păzesc Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) încă din zori. Agenţia se deschide la 8.30, dar coada se formează când încă nu se luminează de ziuă. Sunt atât de mulţi încât înconjoară clădirea şi stau afară indiferent de vreme, fie ploaie, vânt sau ninsoare.

Este întuneric şi urât, dar oamenii se adună tăcuţi la sediul agenţiei. Zgribuliţi, ţin dosarele în braţe şi aşteaptă ca funcţionarii să le deschidă uşile. Programul începe la ora 8.30.

Roxana Maria Doican (47 de ani) a venit de la ora 7.00, ca să fie sigură că îşi rezolvă problema. Alături de ea mai stau alte zeci de persoane de toate vârstele. „Am fost şef de restaurant şi de luna aceasta ne-au trimis în şomaj. După 20 de ani de vechime în muncă, o să primesc un şomaj de 500 de lei“, spune femeia. Vocea îi tremură, iar în ochi i se adună lacrimile. Este văduvă şi nu ştie cum se va descurca iar un alt loc de muncă nu crede că va mai găsi până vara următoare.

Disperarea creşte odată cu trecerea timpului

George Lipan are 49 de ani şi vrea din tot sufletul să îşi găsească un loc de muncă. A fost macaragiu, dar mai are şi alte calificări ca sudor şi instalator. „Nu se mai găsesc locuri de muncă. O să plec în afară. Aici e ţara lui Papură Vodă, iar iarna este şi mai greu“, spune el. Are două fete de liceu şi are nevoie de bani pentru o viaţă normală. 

Vârsta mijlocie,un defect major

„Aşa este în fiecare dimineaţă aici. Vin oamenii şi se aşează la rând înainte de începerea programului“, spune şi agentul de pază de la AJOFM Constanţa. S-a obişnuit deja cu supărările şomerilor.

Domnul Vasile este şi mai supărat şi plin de năduf, îşi varsă nervii cu vorbe grele. Este singurul lucru pe care îl mai poate face acum. „Nu mă aşteptam vreodată să trec prin aşa ceva. Sunt şofer şi când sun pentru un loc de muncă mă întreabă câţi ani am. Atunci când aud că mai am un an până la pensie, îmi spun că voi fi sunat dacă vor avea nevoie de mine“, spune bărbatul. Primeşte un şomaj de 600 de lei, bani din care are rate de plătit. Grijile sunt şi mai mari după ce a aflat că şi soţia sa este trimisă în şomaj. „După 40 de ani de muncă doar cu atât m-am ales“, mai afirmă el.

Mamă şi fiu, şomeri

În spatele clădirii, alte zeci de persoane stau la coadă şi caută să se adăpostească de frig. Angela Tiron (52 de ani) a lucrat ca bobinator, iar de două luni este în şomaj. Şi-a pierdut încrederea că-şi va găsi alt loc de muncă la vârsta ei, dar situaţia este şi mai strigătoare la cer, pentru că şi fiul ei, care este student, deci în putere, nu-şi găseşte un loc de muncă. „Ţara se duce de râpă. Mă ia groaza când văd ce se întâmplă. Asta e viaţa“, spune ea într-un fel resemnată.

La uşa AJOFM stau şi doi foşti docheri de la Minmetal. Au lucrat ani buni în port şi din martie sunt în şomaj. „Ne judecăm cu ei, dar nici cele şase salarii compensatorii nu ni le-au dat“, spune Ecrep Chirez, de 48 de ani.

Când uşile se deschid, oamenii dau năvală în sediul AJOFM. Altă coadă se formează înăuntru pe scările instituţiei la avizarea lunară a carnetului de şomaj. Au îngheţat destul afară, dar grija cea mai mare este ziua de mâine.