Constanţa: LITORAL2009 / Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare, oază de linişte în sudul litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: LITORAL2009 / Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare, oază de linişte în sudul litoralului
Constanţa: LITORAL2009 / Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare, oază de linişte în sudul litoralului

Turiştii care caută odihna departe de gălăgia staţiunilor se pot refugia la Mănăstirea Costineşti. La locul de închinăciune, unic în peisajul monastic din ţară, credincioşii sunt primiţi şi cazaţi cu ospitalitate de către cinci măicuţe.

La doar doi kilometri de aglomeraţia din Costineşti, în mijlocul câmpiei care duce spre satul Schitul, se află o adevărată oază de linişte şi de credinţă, Mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare“.

Cei care se retrag aici, chiar şi pentru câteva ore, se pot bucura de momente de linişte, împăcare şi regăsire, greu de găsit în haosul din staţiunile supraaglomerate de turişti.  Încă de la intrarea în lăcaşul sfânt eşti întâmpinat de o grădină plină cu flori, dar şi de maica stareţă Cipriana Negoescu. Alături de ea, alte patru călugăriţe te poftesc cu zâmbetul pe buze în bisericuţă.

Pelerinii, în număr mic

Reconstrucţia aşezământului a început pe actualul amplasamanet în umră cu 13 ani. Vechea mănăstire, care
era situată în zona localităţii 23 August, a fost dărâmată în anul 1950 de comunişti. Când a fost pusă piatra de temelie, măicuţele s-au rugat la adăpostul unui cort şi la umbra unei cisterne de apă, pe care tractoriştii din satul Schitul o schimbau o dată la două săptămâni.

Astăzi, puţini sunt cei care trec pragul acestei aşezări, spune maica stareţă. La doar doi kilometri de aici, în staţiune, sunt zilnic câteva zeci de mii de turişti. „În general, la marile sărbători şi atunci când vremea este mai ploioasă ne vin mai mulţi credincioşi. În această perioadă avem câte 50 de pelerini într-o zi, dar prea puţini sunt tineri“, a explicat măicuţa. Turiştii care nu au unde să stea peste noapte sunt primiţi şi cazaţi cu ospitalitate de către măicuţe în cele patru camere destinate exclusiv acestui lucru.

Două milioane de lei pentru renovare

Deşi o parte dintre condiţiile de cazare sunt mai bune decât la unele hoteluri, pelerinii nu trebuie să achite niciun ban. Totuşi, ei trebuie să aibă în vedere că şi măicuţele au nevoie de ajutor pentru a finaliza lucrările la chilii, la troiţa de la drumul principal şi la clopotniţă. Pentru acesta este nevoie de peste două milioane de lei.

„Tot ce s-a construit aici a fost făcut cu mari eforturi din partea noastră şi cu sprijinul financiar al diferitor persoane de bună-credinţă“, a spus maica Cipriana. Aceasta a început demersurile pentru a obţine fonduri de la Guvern în vederea dezvoltării turismului ecumenic şi religios la malul Mării Negre. De asemenea, stareaţa vrea să dezvolate şi un centru filantropic. În prezent, în incinta mănăstirii sunt îngrijite trei bătrâne bolnave, care au fost părăsite de familii. 

Scurt istoric

Mănăstirea a fost construită în 1921 pe un teren din localitatea 23 August oferit de regina Elena, mama regelui Mihai. Despre mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare“ se pomeneşte pentru prima dată în 1934. Episcopul Gherontie al Constanţei o recunoaşte ca „aşezământ mănăstiresc modest“, care cuprindea stăreţia cu paraclis, clopotniţa pe stâlpi şi o fântâna în curte, cu numele reginei mamă, Elena.

Timp de şapte ani a funcţionat ca mănăstire de maici, apoi aici au vieţuit călugări.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite