Jumătate de viaţă petrecută în adâncurile mării. Povestea şefului scafandrilor de la Agenţia Naţională de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare FOTO

Dumitru Dumitraşcu, şeful Grupului de Scafandri

Scafandrul Dumitru Dumitraşcu a participat la sute de misiuni în adâncuri, a văzut peisaje de o frumuseţe nepământeană, dar a ajuns şi la locul celor mai cumplite tragedii navale.

Dumitru Dumitraşcu (60 de ani) este şeful Grupului de Scafandri din cadrul Agenţiei Naţionale de Salvare a Vieţii Omeneşti în Marea Neagră (ANSVOM) şi a participat la sute de misiuni.

S-a îndrăgostit de lumea din adâncuri pe când era tânăr militar şi nu a mai putut scăpa de pasiunea pentru frumuseţea nepământeană a adâncurilor Mării Negre.
Dumitru Dumitraşcu conduce o echipă de profesionişti şi nu se grăbeşte să iasă la pensie pentru că se simte în formă maximă. „O să rămân pe uscat când nu mi se va mai da viza medicală pentru scufundări“, glumeşte el. De 30 de ani se împarte între mare şi uscat, între familia de la muncă şi cea de-acasă.

O carieră sub apă

Poate ar fi ajuns un funcţionar oarecare dacă, în anul 1974, când a fost înrolat în Armată nu ar fi fost repartizat la Marină. A ajuns la dragoare însă a participat la un concurs de înot, pe care l-a câştigat. Aşa a ajuns să-şi termine Armata la unitatea de scafandri.



A fost la un pas să renunţe când, după terminarea armatei nu a găsit un loc de muncă în domeniu. „Atunci nu erau 100 de firma ca atunci. Era una singură şi acolo nu aveau decât posturi pentru scufundare la mare adâncime. Nu voiam să lucrez cu amestec de gaze“, spune el.

Dumitraşcu a rezistat pe uscat doi ani ca angajat al unei companii portuare. S-a întors în branşa scafandrilor cu prima ocazie, imediat ce Institutul de Cercetări Marine Constanţa a scos un post la concurs. Prima misiune a fost minoră: verifica culturile marine de midii, la o adâncime de 9 metri în Marea Neagră.

Lumina de la adâncime

„Adâncurile au un farmec care cu greu poate fi descris în cuvinte. Au o anume frumuseţe pe timp de zi şi un alt gen noaptea. De exemplu, am văzut pentru prima dată planctonul fosforescent din Marea Neagră când m-au trimis pentru lucrări la o navă scufundată. Coboram călăuzit de o parâmă. Când am eliberat-o a vibrat, iar planctonul (microorganisme marine) au făcut-o să devină fosforescentă“, îşi aminteşte el. În prezent este şeful Grupului de Scafandri din cadrul Agenţiei Naţionale de Salvare a Vieţii Omeneşti în Marea Neagră.

Greşeli plătite cu viaţa

Misiunile scafandrilor sunt mai puţin de salvare. Cele mai multe sunt lucrări pe fundul apei, cum sunt cele de evacuare a produselor petroliere din navele scufundate.
Cea mai mică vizibilitate este pe fluviul Dunării. Doi scafandri şi-au găsit sfârşitul la epava navei Rostock, scufundată în 1991 pe canalul Sulina. Doi ani s-au chinuit scafandrii să o taie pe bucăţi şi să o scoată. „Fiecare misiune e periculoasă. De exemplu la epava remorcherului «Zimbrul», scufundat înainte de 1989, noi ne-am retras.

Voiau să ne pună să tăiem chila, însă am refuzat. Le-am explicat că se acumulează gaze şi e pericol de explozie. Nu ne-au crezut şi au băgat un scafandru militar. Omul acela a murit. L-au băgat şi pe al doilea şi din nou a fost explozie. Cel de-al doilea scafandru a scăpat, cu greu, cu viaţă“, îşi aminteşte Dumitraşcu.

Tragedii din adâncuri

O altă misiune de care îşi aminteşte cu durere este cea la care au fost trimişi în urma accidentului de la MinMetal, din 8 iunie 2006, când şase oameni au murit după ce o macara s-a prăbuşit peste remorcherul Izvorul Mare. Misiunea scafandrilor a fost să redea trupurile, de pe fundul apei, familiilor. „Echipa mea a scos patru dintre morţi. Eroul acelei zile a fost Cristian Zarafu, mort anul trecut la epava navei Medy“, povesteşte Dumitraşcu.

Mormintele a 54 de marinari

Experimentantul scafandru este unul dintre puţinii care mai vizitează cele două epave Paris şi You Xiu, mormintele a 54 de marinari. Navele s-au scufundat în ianuarie 1995, la câţiva metri de digul Constanţa, sub privirile neputincioase ale celor care priveau de pe mal. Tot acolo se află şi epava navei Sadu.

De-a lungul anilor epavele au fost împinse de curenţi şi au devenit una cu digurile de care s-au sfărâmat. Scafandrii ARSVOM le-au vizitat de curând şi au turnat beton peste ele. „Tancul navei «Paris» se fisurase şi ieşea combustibilul. Nu mai pot fi scoase la suprafaţă“, spune Dumitraşcu.

Farmecul meseriei

Dacă ar fi să aleagă din nou, şi-ar alege aceeaşi profesie. „Nu ştiu dacă pot explica. Pe pământ, oricine poate vedea frumuseţile lumii, să le atingă şi să le privească. Pe uscat sunt un simplu om pe când în adânc, nu are acces oricine. Noi mai glumim unii cu alţii: nu am avut loc pe tot pământul acesta şi ne-am dus pe fundul mării“, spune Dumitraşcu. Jumătate om, jumătate vieţuitoare marină, scafandrul se identifică mai bine cu lumea tăcută din adâncul mării decât cu agitaţia şi răutatea de pe uscat. 

1.000 de lei, salariul unui scafandru

Doar dragostea faţă de meserie îi mai ţine acum pe scafandri la ANSVOM. „Din zece am mai rămas doar cinci. Restul s-au orientat spre firme care oferă salarii mai mari. După ultimele tăieri bugetare când ne-au băgat sporurile în salarii, am rămas cu vreo 1.000 de lei. Orele suplimentare nu se mai plătesc, aşa că nu mai asigurăm permanenţa. Dacă se întâmplă ceva noaptea, trebuie să ne cheme de acasă“, spun salvatorii ANSVOM.