m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Constanţa: Joacă baschet din scaunul cu rotile

  • Mara Demir

  • Vineri 13 nov 2009

Constanţa: Joacă baschet din scaunul cu rotile

Constanţa: Joacă baschet din scaunul cu rotile

Clubul sportiv al persoanelor cu dizabilităţi are şapte membri fondatori. Echipa de baschet în căruţ numără doisprezece membri care vin constant la antrenamente. Toţi vorbesc despre echipă ca despre o familie, în care aşteaptă noi membri, precum şi persoane care să le ofere suportul necesar.

„Vrem să dovedim tuturor că putem să facem ceva chiar dacă viaţa nu ne-a oferit o şansă pe care o au mai toţi oamenii“, spune Daniel Gabriel Mirică, antrenorul echipei. Este imobilizat de aproape trei ani în fotoliul rulant. „Până la accident ieşeam cu prietenii mei în curtea şcolii şi făceam câteva aruncări la coş. Am descoperit că pot să fac asta şi din căruţ“, mărturiseşte Daniel.

Şase operaţii la un picior

Dintre  învingătorii care vin în mod frecvent la antrenamente, sunt şi trei persoane care nu sunt imobilizate în fotoliul rulant, dar preferă să lupte în teren alături de ceilalţi. Dan Mititelu are o scurtime congenitală a piciorului drept. Nu este imobilizat în căruţ, dar se antrenează alături de echipă din luna mai a anului trecut.

„În ultima perioadă am fost internat pentru  a şasea operaţie la picior. Însă de luna viitoare mă voi întoarce la antrenamente“, spune Daniel. El a fost selecţionat pentru a face parte din echipa naţională de baschet a persoanelor cu dizabilităţi. „Încercăm să cooptăm şi alte persoane cu dizabilităţi şi persoane care ne pot ajuta cu echipamente“, subliniază Daniel.

Au nevoie de echipamente

Un fotoliu rulant special adaptat pentru jocul de baschet costă între 2.500 şi 5.000 de euro. „Căruţul pentru baschet este făcut dintr-un aliaj special şi nu se fabrică nicăieri în România. Cele normale au un preţ de 500 de euro şi le fabricăm şi noi“, spune Filip Ghiorghie, vicepreşedinte al asociaţei judeţene Ilfov a sportului pentru persoane cu dizabilităţi. „Au nevoie de echipamente şi susţinere pentru a juca. Au potenţial şi ar putea să joace la nivel internaţional, dacă îşi continuă antrenamentele“, adaugă el.

Cei mai mulţi dintre cei care alcătuiesc acum echipa de baschet nu se cunoşteau înainte. „Nu ne ştiam, dar cu timpul am devenit o familie“, spune antrenorul. 

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară

MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Cu răţuşca prin politică

Laurenţiu Ciocăzanu

Trăim zile în care viaţa publică se scufundă cu mare pasiune în ridicol.

Europa foarte unită

Dinu Patriciu

Întrebarea nu este cine va urma Greciei, ci care va fi politicianul care va îndrăzni să ia iniţiativa ieşirii ţării sale din zona euro.

Europa şi criza boieriei

Grigore Cartianu

Se anunţă vremuri tulburi. România e bântuită de fantoma grevelor. Mai grav e că şi Europa intră în zodia grevelor.

Derby într-un picior

Ion Cupen

Mult trâmbiţatul derby, întâlnirea dintre corifeii teoretici ai fotbalului nostru, a fost un meci mediocru tras în jos de replica palidă a Stelei.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet