Stiri din Constanta

Haos pe strada Nicolae Iorga. Şoferii circulă pe contrasens

18 octombrie 2011, 13:13 |  Autor: Sînziana Ionescu | 

Cuvinte cheie: Constanta, soferi, contrasens, strada, ambulante,

Şoferii nu respectă sensul unic de pe strada Nicolae Iorga

Şoferii nu respectă sensul unic de pe strada Nicolae Iorga

 

Deşi de luni dimineaţă a intrat în vigoare restricţia de circulaţie pe strada Nicolae Iorga, pe porţiunea cuprinsă între aleea Panselei şi bulevardul Tomis, şoferii continuă să folosească ruta, chiar dacă intră pe contrasens.

Restricţia prin care strada Nicolae Iorga devine cu sens unic pe acea porțiune a fost instituită din cauza lucrărilor efectuate în zona Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, la parcarea supraetajată. 

Nici măcar ambulanţele nu fac excepţie de la regulă: pentru a aduce pacienţii trebuie să facă un ocol semnificativ pe arterele ocolitoare (Bulevardul Mamaia, Bulevardul Tomis, strada Poporului, strada Lahovari și strada Mihai Viteazu) ca să transporte pacienții la spital. „Ambulanţele care vin din direcţia bulevardului Mamaia folosesc intrarea din sensul giratoriu de pe Tomis. Până acum nu au fost niciun fel de probleme“, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână.

Deşi restricţia a fost anunţată de câteva zile astăzi şoferii s-au îngrămădit pe sensul interzis, blocând traficul şi mai mult şi punându-i în dificultate pe participanţii la trafic care se ştiau pe un sens unic.

Sesizat de reporterii „Adevărul“ cu privire la situaţia de pe strada Nicolae Iorga, şeful Poliţiei Locale Constanţa Dan Bratu a spus că va trimite un poliţist în zonă ca să dirijeze traficul. „Şoferii au un indicator la intersecţia dintre străzile Nicole Iorga şi Ion Lahovari care îi atenţionează că intră pe sens interzis. Fie nu îl văd, fie îl ignoră şi încearcă să forţeze intrarea pe stradă, ca să scurteze drumul. Am avut şi luni un poliţist acolo însă astăzi l-am retras“, a afirmat Bratu.

Conducătorii auto care sunt prinşi circulând pe sens interzis riscă să primească trei puncte de amendă ca sancţiune şi două puncte de penalizare pe permisul de conducere.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Accident în sensul giratoriu de la Carrefour

    O maşină s-a răsturnat după ce şoferul acesteia a pătruns în sensul giratoriu fără să se asigur ...

    Vedete pe litoral - Ja Rule, Fatboy Slim și Tiesto

    The Mission Dance Weekend va avea loc în perioada 6-7 august pe Plaja Hanul Piraților din Năvod ...

    Sens unic pe strada Nicolae Iorga. Ambulanțele vor face ocol pentru a duce pacienții la Urgența spitalului

    De mâine, 17 octombrie, pe artera stradală ce unește bulevardele Tomis și Lăpușneanu se va circ ...

    Oamenii străzii, duși cu forța în adăposturile Primăriei GALERIE FOTO

    De două zile Poliția Locală Constanța a primit o nouă însărcinare: să adune de pe străzi oameni ...

    S-au pus în vânzare biletele pentru Vanghelion 2012! Vezi cât costă să petreci noapte dintre ani la Romexpo

    Pentru Revelionul 2011 – 2012, primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a pregătit ...

    Bijuteriile Swarovski “made in Romania”, la jumătate de preţ

    Prestigiul companiei Swarovski şi al cristalelor cu acelaşi nume au făcut ca preţul bijuteriilo ...

    FOTO George Parteca, fiul proprietarului Hotelului Del Mar din Mamaia, a murit într-un groaznic accident de mașină

    Tânărul în vârstă de numai 24 de ani conducea în jurul orei 4, pe Bulevardul Mamaia din Mamaia, ...

    EXCLUSIV Casa Muftiului Iusuf Muurat a fost prădată în noaptea de Revelion

    În noaptea de Revelion, hoţii au pătruns prin efracţie în locuinţa muftiului Iusuf Muurat, situ ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole