Constanta: Greşeala unui gradat plătită din bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele Navale şi Şantierul Naval ţin secretă suma cheltuită pentru repararea fregatei Regina Maria.La mai bine de două luni de la avarierea fregatei Regina Maria în timpul pregătirilor pentru Ziua Marinei Române, autorităţile nu au stabilit cine se face vinovat de producerea defecţiunii.   Citeşte şi: Constanta: Fregata Regina Maria pleacă în misiune NATO

Pe 13 august, înainte de Ziua Marinei Române, fregata Regina Maria a fost avariată, iar cea mai gravă defecţiune a fost constatată la elice.

Surse din cadrul Forţelor Navale spun că din dorinţa de a fi remarcată cu ocazia Zilei Marinei, un înalt gradat a dat ordin ca nava să înainteze cât mai aproape de mal şi astfel să depăşească balizele, adică să iasă în afara zonei de siguranţă.

Ordinul ofiţerului a costat scump, ambarcaţiunea fiind adusă la mal pentru o perioadă mai îndelungată. Timp de aproape o lună, fregata Regina Maria s-a aflat în Şantierul Naval Constanţa. Costurile reparării navei sunt ţinute la secret.

Întrebaţi cât au costat lucrările, reprezentanţii Forţelor Navale au refuzat să dea mai multe detalii. „Concluziile referitoare la costuri şi responsabilităţi nu vor putea fi trase decât după finalizarea cercetărilor efectuate de către comisiile de specialitate şi acceptanţa lucrărilor la subansamblele elicei afectate“, spune Cristina Kungl de la Biroul de relaţii publice al Statului Major al Forţelor Navale.

Suma reparaţiilor este ţinută secret şi de către directorul Şantierului Naval Constanţa, Radu Rusen. „E vorba de o clauză de confidenţialitate, însă nu eu gestionez fondurile şi nu ştiu detalii. Ştiu însă că s-au primit mai multe tranşe de bani. În şantier, în acea perioadă, erau 30 de nave în reparaţii“, a declarat Rusen.

„Ancheta poate dura 60 de zile de la urcarea navei pe doc“, spune lt. cdr. Mugurel Pascu. Cât a stat în şantier, asupra fregatei s-au făcut intervenţii la una dintre elice, lucrări mecanice la valvule, operaţiuni de vopsitorie şi de sablare.

O nouă misiune NATO

Prezent în dana militară a Portului Constanţa la ceremonia de plecare a fregatei într-o nouă misiune NATO, şeful Statului Major al Forţelor Navale, cotraamiralul Dorin Dănilă nu a dorit să precizeze costurile pentru repararea navei. „Nu aş vrea să vă dau o sumă greşită“, a răspuns acesta.

Cei 203 marinari de la bordul fregatei Regina Maria au plecat în această dimineaţă spre Marea Mediterană unde vor participa la misiunea NATO, Active Endeavour.

Festivitatea a cuprins un ceremonial religios şi discursuri ţinute de oficiali. În port au venit şi rudele marinarilor care au dorit să-i mai vadă înainte de plecarea în voiaj.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite