Constanţa: Tudor Gheorghe cântă diseară la Casa de Cultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Tudor Gheorghe cântă diseară la Casa de Cultură
Constanţa: Tudor Gheorghe cântă diseară la Casa de Cultură

Cunoscutul artist român va fi acompaniat diseară de orchestra şi corul Teatrului „Nae Leonard“, din Galaţi. Biletele au fost puse în vânzare şi costă între 80 şi 100 de lei. 

Spectacolul „Anotimpurile mele vara - toamna 2009“ va începe la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Concertul face parte din turnerul artistului care a început ieri, printr-un spectacol susţinut la Galaţi, şi se va încheia pe 23 noiembrie, timp în care Tudor Gheorghe va trece prin 24 de oraşe.

„L-am adus pe Tudor Gheorghe la Casa de Cultură pentru prima oară în anul 2003. De atunci revine des pe litoral şi îi place foarte mult publicul din Constanţa. Diseară va cânta acompaniat de orchestră. Îmi amintesc că a mai fost un astfel de spectacol acum patru - cinci ani, iar spectatorii au ieşit cântând din sală. Le-a plăcut foarte mult“, a declarat Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.

Celebru

Tudor Gheorghe este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din ţară. S-a născut la 1 august 1945 în comuna Podari, judeţul Dolj, într-o familie de ţărani. În 1966 s-a angajat la Teatrul Naţional Craiova şi a debutat cu piesa „Cocoşul negru“.

În 1969, a susţinut primul său recital - „Menestrel la curţile dorului“ şi a avut un succes nemăsurat. După alţi doi ani de studii la Institutul de Folclor a susţinut recitalul „Şapte balade“. Au urmat nenumărate concerte răsplătite cu ropote de aplauze, Tudor Gheorghe devenind, în timp, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite